Cum pula mea să numesc aberațiile astea?

“……. Cine esti tu și unde ai fost până acum? ” Wtf? Și m-am simțit de parcă-mi băgasem degetele-n priză. STOP. Prea multă profunzime, prea multe întrebări, prea multe universuri șoptite dintr-o suflare. Și totuși … univers temporal și spațial….cine-s și pe unde bântui. Cine-s eu? Am o vagă idee … dar la ce bun să știu? Pentru tine sunt cine nu sunt, pentru altcineva sunt șefa cea miștocară, pentru altcineva sunt angajata cu o <problemă de atitudine>, pentru altcineva sunt tipa de la 6, pentru altcineva sunt prietena pe umărul căreia plânge, pentru altcineva sunt femeia imposibilă…..pot să fiu cine vreau eu. Cum vreau eu. Așa cum sunt.

Sunt milioane de clipe adunate și pierdute, sunt milioane de vorbe șoptite și neauzite, sunt milioane de fulgi topiți, sunt milioane de raze și umbre . Trăiesc și mor prin milioane de pori, adun și dau drumul. Sunt actorul principal în propria-mi piesă de teatru, sunt libelula prinsă între palme, sunt apa și aerul din juru-mi, sunt nămolul și noxele dinăuntru-mi.    Sunt rotocoalele de fum din țigara de după, sunt veninul din sânge, sunt viața din vene. Sunt suma permutărilor a tot ceea ce fac, ce simt, ce zic. Sunt minusul matricelor a tot ceea ce nu fac, ce nu simt, ce nu zic. Sunt monstrul din coșmaruri și zâna din vise. Sunt Pinguina, Pinguinulfurios, Adriana, sunt…..
Poti sa-mi dai ce nume vrei tu, poti sa-mi spui cum vrei. Eu sunt eu.

Astenie

A mai trecut o zi. Aproape o săptămână, un deceniu, trei, un secol. Toate-s vechi și nouă-s toate. Suntem construiți atât de diferit. Reacționăm atât de diferit. Căutăm și nu știm ce, iar atunci când găsim acel ceva ce pare că s-ar potrivi îl strivim și fugim mâncând pământul pentru ca apoi să ne plângem de milă. Proiectăm pe oameni propriile iluzii și dorințe. Ne schimbăm. Iluziile sunt aceleași, dar ele nu se mai potrivesc schimbării. Iluzia creează fixație. Nu se modelează după timp și trup. Stagnează, se usucă și moare. Și suferim. Vrem dar nu știm să cerem. Pentru că de fapt nu știm ce vrem. Și cu pula-n trânsa și cu sufletu-n rai zice o vorbă. Ori e alb, ori e negru. Gri e compromis. Vrem să suferim. Sărbătorim Revelionul. Ce e de sărbătorit? Cred că e singura necunoscută, singura trecere pe care omenirea o sărbătorește cu atâta exces de fast. De ce? Pentru că se trece în noul an? Pentru că mergem după un anume calendar? Eu l-aș prefera pe cel egiptean dacă tot am adus vorba. Sărbătorim trecerea dintre ani. Ne punem dorințe și ne facem urări. Motiv de chefuială cu mult fast. Sărbătorim nunțile. Atâta vâlvă, atâtea urări, motiv de chefuială. Sărbătorim zilele de naștere ale noastre și ale celor din jur, a personajelor fictive like Gizăz, Cuvioși și Sfinți obscuri. Sărbătorim chiar și morții – cea a lui Gizăz e cea mai fastuoasă iar a celor care au fost printre noi în schimb cu mare solemnitate. Sărbătorim plecări, veniri, reușite, eșecuri. Propun să sărbătorim solstițiile, mareele, ploaia, vântul, ciripitul păsărelelor, târâșul râmei pe sub pământ.

Ne luăm adio și ne ridicăm. Primăvara a venit mai devreme. Astenie. Hai să sărbătorim astenia!

De după blog – incursiune în trecut, prezent și cam atât

Acum câteva zile discutam cu cineva legat de bloguri. Și am ajuns la blogul meu.

Oricine ar da de blogul ăsta ar lua-o la fugă. Câcat, câcat, curve, nervi draci. …Mda, micul meu sac de box. Împărăția dracilor, refulărilor, micul colț cu nimic, despre nimic, despre orice. Oricum în ultima perioadă chinurile talentului m-au ținut ocupată și departe de pinguin. Am făcut forme prin culori, m-am relaxat, m-am enervat, am stricat și am meșterit chestii.

Îmi amintesc de primul desen, din clasa a-v-a, cu care cam câștigat mențiune la un concurs național. Tema a fost “1Decembrie”.     Apoi, singurul lucru care mi-a mai rămas din adolescență e o agenda măzgălită prin anul 2001.

Apoi iar pauză. Acum doi ani m-a lovit iar și m-am apucat direct de pictat pereți. 

Și de atunci, din ce în ce mai acut, de după blog, mă aventurez cu pensula pe pânze, coli, haine sau orice-mi pică-n mână. De după blog mă joc, mă prezint, mă ascund.

Și pe blog și de după blog sunt la fel. Prind formă și culoare pentru nu mai am aripi să pot zbura.

 

Ne câcam pe noi și ei tot pe noi

Mă cam chinui de ceva timp să mai arunc câteva rânduri pe-aici, dar n-am avut nicio tragere de inimă. Dar asta până am găsit în cutia poștală copacii tranșați și tipăriți cu primele zvâcniri ale alegerilor de la anu’.

Tărtăcuță ăsta, cu nume de puță, ușor oligofren și nea’ Primaru’ Negoiță puternic sub efectul laxativelor, tăiat de călduri și transpirat, deschis la guler gata – gata să se cace pe binele cetățenilor, parcă ar ieși din poză să ne zică cât e bine le e lor și cât de fraieri suntem noi.

Or fi și oameni care o duc bine, care au câștigat licitațiile cu primăria, care papă bugete, pe principiul știm că se fură, dar măcar se vede că face ceva.  Iarba-i verde, panseluțele-s panseluțe, bordurile-s borduri, parcurile-s parcuri, iubim și câinii vagabonzi, colcăie șobolanii sub noi.

Ne plângem de milă că suntem o nație de câcat, pentru că doar asta știm să facem. Și să mai murim de ciudă pe capra vecinului, să ne văităm că ne cade drobul de sare-n cap și oricât s-ar căra soarele cu găleata-n casă, tot întuneric e.

Da, sectorul 3 se schimbă, noi ne schimbăm, năravul ba. Oare fântânile alea câți bani spală ele? Mai contează? Vorba aia, măcar se vede că face ceva. E bine. Cetățenii sunt informați și consultați. Și împroșcați cu câcat. Întotdeauna în bine.

Cutiuță…de scrisori

Ce face muzica din om …. habar n-am. Multe. Nimic. Dar eu am făcut asta.

Obsesiv pe repeat

**##&*^%@**

Oui, oui!  Se moi!

Câcat…..

Câcat. Te uiți în jur și numai câcaturi. Câcații de  popi se plimbă cu merțane și babele leșină prin frig așteptând să pupe niște gunoaie. Câcații de la conducere ne împut cu vorbărie cu iz de diaree. Câcații de parlamentari se șterg grijulii unii pe alții la poponeț. Câcaturi de tabelașe. Câcați pe stradă. Câcaturi de principii. Câcatul de feisbuc îmi sugerează să mă împrietenesc cu actuala muiere a fostului. Ce de câcat.

Am avut o zi de câcat.

Pseudo Pinguinulfurios

Și premiul pentru plagiatorul unui nume de blog merge la cel (cea) care și-a făcut blog pe blogspot cu numele de …. pinguinul furios!

Aha…. cineva foarte neinspirat, acușica în noiembrie, s-a gândit să-și facă blog și dintre toate numele din lume … l-a ales fix pe al meu.

Să mă simt copleșită că am parte de o asemenea “onoare” de a fi copiată (doar cu numele, pentru că restul pseudoblogului e sub orice critică) sau să mă apuce toți dracii și să-mi bag toate alea în gâtul acelui șnapan?

Vorba aia…noi să fim sănătoși!

Și telefoanele-s curve

Și că tot am amintit de curve, corporatiștii pentru care-mi fut icrele, în semn de apreciere supremă au considerat că trebuie să păstrez simbioza cu mailurile și când mă cac, iar acum câteva luni mi-au dăruit un blackberry.

My prrrrrrecious! E un gollum a cărui led sclipicește-n noapte șoptind… «pâs pâs, deschide-mă, deschide-mă ai un mail! Uită-te! Uită-te!»

Pot să vă zic că e un telefon foarte rezistent la șocuri și nu zgârâie parchetul.

Și într-una din zilele în care trona bosumflat cu fața-n podea, am băgat de seamă că pe spate era însemnat. Curve. Trăiască! Pentru toate curvele de oameni care-și fut nervii prin birouri obscure cu geamuri mari de sticlă, aer condiționat și multe neoane!

Curve

Acu câteva zile o prietenă avea chestia asta ca și status pe mess:

Iubirea este pentru 2 persoane, doar 2 persoane….dar tot timpul se găsește câte o curvă care nu știe să numere.

M-a bușit râsul. Că normal, tot timpul dăm vina pe curvele alea afurisite, matracucile naibii. Care-s strâmbe, grase, proaste, nașpete… și numai epitete la adresa lor.

Câtă vrajbă pentr-o pulă! Bărbații în trecut se luptau să-și apere țărâna, femeile și acum se luptă pentru pulă. Dar curvele din noi ce dracu fac? Noi de câte ori am fost curvele care nu știau să numere?

Da’ n-am recunoaște nici în ruptul capului…