Posted tagged ‘reactie’

The Danish Girl

6 March 2016

Hai să-l văd și pe ăsta. Că și așa nu m-am mai uitat de ceva vreme la un film. Din diverse surse … amici, colegi, prieteni cică e bun. Subiect interesant. Ca să nu o lungesc, prezentarea pe IMDb.

Introducere, prezentare personaje și apoi dintr-o dată omul ăla pune mâna pe o pereche de ștrampeni și se schimbă ceva în el. Nu discut subiectul. E bazat pe o poveste reală. Sunt convinsă că în realitate lucrurile au fost mult mai profunde.

Dar mă gândeam la nevasta-sa aia. Ce o fi fost în realitate în sufletul ei? Pe bune? Cum e să aflii că iubirea vieții tale nu e de fapt. Că dacă până acum te regula, acum vrea să aibe păsă? E un alt om care a stat ascuns până atunci. Viața ta unde e? Cum e? Nimic nu mai e la fel. Mie personal mi se pare incredibil. Adică, fata aia în film, doar s-a abținut să verse niște lacrimi. Niciun fel de exteriorizare, nimic? Adică să nu-ți vină să spargi vesela? Nu vorbesc de personajul lui. Parcă acolo se vede un fel se zvâc de suferință. Mă gândeam cum poți să fii calmă în astfel de situații, să îți vezi în continuare de ale tale, să creezi, să faci expoziții. Mă raportez la mine. Nu am trăit chiar degeaba până acum, dar când e vorba de relații, le-am avut și eu pe ale mele .. intru în depresie, nu dorm, nu mănânc, nu creez, abia mă târăsc prin viață. Ce putere să ai să stai lângă omul de lână tine fără să-ți vină dracii, fără să urli. Organizezi expoziții, îți vezi de tablouri și barbati-tu îți poartă hainele. Și tu te uiți cu ochi mari la el.  Nu e o judecată la adresa subiectului ci doar a ecranizarii, a personajelor în viziunea lor artistică… Cred că sunt eu colerică. Sau defectă. Sau ecranizarea proastă. Și totuși a luat un Oscar.

Pentru cine nu l-a văzut se găsește pe online subitrat. Cu un search pe sfântul Google îl găsiți.

Advertisements

Oameni incompleți

7 April 2011

Am văzut zilele astea un reportaj legat de situația din Japonia. Trist, într-adevăr. O imagine care scutură din temelii orice considerăm normal și de rutină. Stai ca omul pe terasă la cafea și crăpi fără să-ți dai seama ce te-a lovit.

Natura ne joacă. Suntem nimic în fața ei. Cu toată tehnologia noastră. Suntem nimic în fața noastră.

Suntem oameni. Ne dărâmăm și ne construim zi după zi. Ne cutremurăm numai privind imagini sau adulmecând miresme. Un cuvânt, un zâmbet, un gest pot mișca în noi cu aceeași forță a unui ocean.

Suntem oameni ai reacțiilor și reacționam. Dacă vrem. Dacă ne pasă. Reacționăm în noi. Ne zdruncinăm. Suntem zdruncinați. Ne lovim de toate valurile. Și parcă le căutăm pe alea mai mari. Le-am încăleca. Le-am subjuga dacă am putea. Dar suntem oameni. Suntem incompleți.

Ne dărâmăm și ne construim zi după zi.

Cu creierii-n vacanţă

29 July 2009

Vacanţa e întipărită în mintea multora ca fiind perioada din an în care poţi să faci orice. În exces. Să manânci mai mult, să bei mai mult, să fuţi mai mult, să pierzi nopţile, să dormi mai mult. Lucruri pe care de altfel poţi să le faci şi în viaţa de zi cu zi, doar că există anumite restricţii de timp şi de conştiintă. Adică nu în exces.

Am obosit. De tot ce e în jurul meu. De căldură, de muncă, de bere, de oameni, de mine. Îmi iau concediu. Parţial. Doar mintal. Că fizic tot o să fiu prezentă la frecat degete pe tastatură. Sunt curioasă dacă observă careva lipsa mea de reacţie, dezinteresul şi ruperea de pulă de muncă. Sunt curioasă dacă îi pasă cuiva dacă mă lovesc  aiurea de  oameni pe stradă sau dacă calc pe picioare prin autobuze. Sunt curioasă dacă observă careva că beau o bere fără să o savurez, dacă sunt prezentă fără a fi prezentă. Sunt curioasă dacă observă careva nivelul de nesimţire pe care-l pot atinge. Sunt curioasă cum reacţioneză cei din jurul meu dacă mă port ca o piţi. Sunt curioasă de multe lucruri..dar îmi iau concediu. Nu o să mai fiu eu. O să încerc că fiu altfel. Şi o să vă mai povestesc de reacţiile sau lipsa lor vis a vis de concediul meu!