Posted tagged ‘balarii’

Bă, cum e viața asta….

10 November 2015

Ai job. Ai creieri futuți de șefi și colegi incompetenți. Ai nervi și stres și ură și prea puțin timp pentru tine și pentru cei din jur. Ai bani. Puțini sau mulți. Dacă-s puțini ești frustrat că tragi ca boul și nu rămâi cu mai nimic după ce tragi linie. Ai mulți bani dar nu ai când să-i cheltuiești pentru că lucrezi 15 ore pe zi și în weekend fie ești lesinat de oboseală și trândăvești în casă, fie ești mort de beat ca să-ți îneci amarul, fie mai muncești de acasă.

N-ai job. Ai creieri futuți de facturi / rate / chirii pe care nu poți să ți le plătești. Ai stres și ură că nu-ți permiți să ieși la o bere cu prietenii. Poate uneori nu ai ce să mănânci. Ai timp pentru tine și nu știi ce să faci mai întâi și în ce direcție să o iei ca să iei o gură de aer. De fapt nu ai timp, pentru că îl pierzi împărțindu-te în milioane de părți că să rupi de-o gură de pâine. Te zbați în birocrație ca să faci și tu o amărâtă de firmă. Și te chinui să o pui pe picioare, dar surpriză ai nevoie de bani ca să investești și să dezvolți un business.

Da, dacă ar fi ușor toată lumea ar fi antreprenor și ar găsi echilibrul între a avea timpul tău și a-ți permite să te răsfeți. Ne căutăm echilibrul între extreme. Norocoși cei împliniți cu viața lor. Suntem sclavii propriei noastre materialități.

Iubește. Dragostea nu costă. Afecțiunea nu doare. Tandrețea nu rănește. Și sunt gratis.

Advertisements

Am timp, unde pula mea e timpul?!

7 July 2014

Mă gândeam la mine. Mă gândesc la mine. M-am conștientizat. Eu sunt eu. Eu trebuie să fac ceva cu mine. Pentru mine. Să trăiesc. Să exist. Să mă bucur de timp. Am timp berechet acum. Oare? Da. Nu mai lucrez. Nu mai merg la birou. Am terminat cu corporațiile. Ocupația actuală? Mă cac pe mine de frică! 

Pe zi ce trece sunt mai paralizată. Ce dracu fac? De ce să mă apuc? Ce să fac? Cum? Încotro? Să plec din țară să spăl vase? Unde e orgoliul meu? Unde sunt visele mele? Erau ale mele? Linișteeeee! O iau razna. Și nu pot să  mă adun. Sunt undeva jos, sunt o flegmă căzută din spațiu. Și mi-am adus aminte că era o perioadă când refulam dracii corporatiști aici. Aș putea să refulez și acum chinurile de a lua viața de la capat, nu? Numai că parcă nu mai e atât de fun …. de fapt e fun …că atunci când mă apucă un râs nervos nu mă mai opresc. Asta dacă reușesc să plâng și să nu mai țin în mine.

Unde pula mea e timpul?  Sunt în contratimp. Aș vrea să pun degetul pe secundă și să o opresc. Să mă adun. O secundă. Atât vreau. Mă perpelesc între cu ce plătesc chiria, m-aș apuca de o afacere, dar ce?  și ce pula mea fac eu? Aș urla. Aș urla ziua în amiaza mare când ies să plimb câinele, aș urla după-amiaza când mă bag la metrou și stau înghesuită în miros de excel și corporații, aș urla seara când pot să mă culc când vreau eu că nu trebuie să mă mai  trezesc dimineață.

Am timp să merg la piață. Am timp să mă văd cu prietenii. Mare parte dintre ei sunt la muncă deci tot în funcție de programul lor se fac și ieșelile. Și nu oricum. Că acum nu mai am bani, deci nu ne mai vedem oriunde. Sau cu durere de portofel.

Am timp să fac curat. Și e curat! Am timp să o ard aiurea, fără grabă. Am timp să mă uit la filme. Am timp să mai și creez. Am timp să prelucrez, să decupez pozele și să le pun pe fb și pe blog. Am timp să mă îngrijorez. De ce nu comandă lumea. Ce fac greșit? Fac urât? Păi de ce să mai continui atunci dacă nu place? Mai bine mă duc în Africa? Cum? Am timp să caut. Am timp să-mi fac griji și să pierd timpul panicată. Că sunt terifiată.

Și a mai trecut o zi. Ce pula mea am făcut azi? Ce pot să fac mâine? Cum mă adun? Sunt blocată precum acul de la secundar al unui ceas care rămâne fără baterie. Și bat pasul pe loc. Și timpul trece. Și trebuie să plătesc chiria. Și telefonul. Și clabul. Și să mănânc. Și să trăiesc. Și să nu-mi mai fie frică.

Stare

29 February 2012

Stare. Un pic mai friguț. Un pic mai călduț. Cuibăreală. Draci. Zen. Filme. Multe filme. Mâzgălituri. Muzică. Multă muzică.

De-ale iernii

9 February 2012

Îmi plac fulgii de zăpadă. Fulgii care sărută vârful nasului. Fulgii care se pun cuminți unul peste altul.    Fulgii care croșetează pături ce acoperă întinderile vaste ale pămânului negru. Fulgii albi care te orbesc. Fulgii care ți se topesc în palmă.

Îmi place zăpada. Zăpada ce scârțâie sub bocanci. Zăpada ce poartă strălucirea a milioane de ochișori. Zăpada care-mi vorbește. Care-mi povestește de pașii apăsați ce o străbat, de lopețile ce o azvârl cât colo, de vântul ce o dansează-n ceruri. Zăpada ce te cheamă să devii una cu ea, să te arunci în neantul alb.

  Îmi plac țurțurii țanțoși. Ce-mi zâmbesc de sub streșini. Țurțurii ce privesc prin cristalinul pur al stelelor strălucitoare la nimicul din noi. Țurțurii plini de lumina neliniștită a ecoului tăcerii. Țurțurii care se pierd sub susurul cald al zâmbetului.

Iarna ne îngenunchează în toată splendoarea ei.

Cum pula mea să numesc aberațiile astea?

12 January 2012

“……. Cine esti tu și unde ai fost până acum? ” Wtf? Și m-am simțit de parcă-mi băgasem degetele-n priză. STOP. Prea multă profunzime, prea multe întrebări, prea multe universuri șoptite dintr-o suflare. Și totuși … univers temporal și spațial….cine-s și pe unde bântui. Cine-s eu? Am o vagă idee … dar la ce bun să știu? Pentru tine sunt cine nu sunt, pentru altcineva sunt șefa cea miștocară, pentru altcineva sunt angajata cu o <problemă de atitudine>, pentru altcineva sunt tipa de la 6, pentru altcineva sunt prietena pe umărul căreia plânge, pentru altcineva sunt femeia imposibilă…..pot să fiu cine vreau eu. Cum vreau eu. Așa cum sunt.

Sunt milioane de clipe adunate și pierdute, sunt milioane de vorbe șoptite și neauzite, sunt milioane de fulgi topiți, sunt milioane de raze și umbre . Trăiesc și mor prin milioane de pori, adun și dau drumul. Sunt actorul principal în propria-mi piesă de teatru, sunt libelula prinsă între palme, sunt apa și aerul din juru-mi, sunt nămolul și noxele dinăuntru-mi.    Sunt rotocoalele de fum din țigara de după, sunt veninul din sânge, sunt viața din vene. Sunt suma permutărilor a tot ceea ce fac, ce simt, ce zic. Sunt minusul matricelor a tot ceea ce nu fac, ce nu simt, ce nu zic. Sunt monstrul din coșmaruri și zâna din vise. Sunt Pinguina, Pinguinulfurios, Adriana, sunt…..
Poti sa-mi dai ce nume vrei tu, poti sa-mi spui cum vrei. Eu sunt eu.

Impetuosus necesarius. us

27 September 2011

Amalgamuls rahatus de informatius inutilus. Omini vorbitus degeabus si facutus nimicus. Pierdutus timpus. Prostimus multos, idiotenius infinitus. Uitatus blajinus, cascatus ochius. Vazutus, auzitus, intratus peus urechius, iesitus peus ailaltus. Privitus precumus vitas. Priceputus nimicus. Consumatus energius. Ratatus momentus. Ingurgiatus cacatus, digeratus incetus.

Impetuosus necesarius. Calmatus. Uitatus. Iertatus. us.

El. Unicul.

11 July 2011

M-am săturat. De tot. M-am plictisit. Nimic nou. Aștept să-mi pice o piatră-n cap ca să am ce povesti. Că aștept, că nu-mi prea vine să-mi bag singură capul între zizi.

Am o stare de rupere de pulă. O moleșeală că până și Ghiță, singurul meu neuron și-a luat concediu și stă pitit la umbră. Am avut un pește pe care-l chema Ghiță. Un pește într-un acvariu băh…! Nu mai știu ce face. Oare mai trăiește sau l-au făcut pane? Și pe neuronul meu m-am hotărât să-l numesc la fel. Că se aseamănă cu pecștiucul. Stă în lumea lui, tre’ să-i dau de mâncare, când o ia razna îl amorțesc cu niscaiva alcool, zburdă când vrea el, când ți-e lumea mai dragă și ai vrea să facă o tumbă, să scoată ceva inteligent, el doarme.

Îmi place de Ghiță. E încăpățânat din cale-afară, are ambiție, ca să nu mai zic de orgoliu. Din când în când vrea să se culturalizeze. Mă mai pune să citesc o carte, uneori îi sunt suficiente doar subtitrările de la filme. Atât de putoare e. Ghiță a trecut prin multe. Biblioteci întregi, cluburi, școli. A frecat și duda, i-am arătat și corporațiile. A adormit prin baruri, l-am plimbat prin țări străine, dar tot în lumea lui înoată.

E unic. E în lumea lui și nu-i ajunge.