The Danish Girl

Hai să-l văd și pe ăsta. Că și așa nu m-am mai uitat de ceva vreme la un film. Din diverse surse … amici, colegi, prieteni cică e bun. Subiect interesant. Ca să nu o lungesc, prezentarea pe IMDb.

Introducere, prezentare personaje și apoi dintr-o dată omul ăla pune mâna pe o pereche de ștrampeni și se schimbă ceva în el. Nu discut subiectul. E bazat pe o poveste reală. Sunt convinsă că în realitate lucrurile au fost mult mai profunde.

Dar mă gândeam la nevasta-sa aia. Ce o fi fost în realitate în sufletul ei? Pe bune? Cum e să aflii că iubirea vieții tale nu e de fapt. Că dacă până acum te regula, acum vrea să aibe păsă? E un alt om care a stat ascuns până atunci. Viața ta unde e? Cum e? Nimic nu mai e la fel. Mie personal mi se pare incredibil. Adică, fata aia în film, doar s-a abținut să verse niște lacrimi. Niciun fel de exteriorizare, nimic? Adică să nu-ți vină să spargi vesela? Nu vorbesc de personajul lui. Parcă acolo se vede un fel se zvâc de suferință. Mă gândeam cum poți să fii calmă în astfel de situații, să îți vezi în continuare de ale tale, să creezi, să faci expoziții. Mă raportez la mine. Nu am trăit chiar degeaba până acum, dar când e vorba de relații, le-am avut și eu pe ale mele .. intru în depresie, nu dorm, nu mănânc, nu creez, abia mă târăsc prin viață. Ce putere să ai să stai lângă omul de lână tine fără să-ți vină dracii, fără să urli. Organizezi expoziții, îți vezi de tablouri și barbati-tu îți poartă hainele. Și tu te uiți cu ochi mari la el.  Nu e o judecată la adresa subiectului ci doar a ecranizarii, a personajelor în viziunea lor artistică… Cred că sunt eu colerică. Sau defectă. Sau ecranizarea proastă. Și totuși a luat un Oscar.

Pentru cine nu l-a văzut se găsește pe online subitrat. Cu un search pe sfântul Google îl găsiți.