Sunt o curvă

Mă gândeam că prostituția e cea mai veche meserie din lume. Că femeile alea fac ce știu / ce pot ele, își vând corpul. Nu am studiat problema cu statistici, câte o fac din nevoie, câte din plăcere, câte din dereglaje psihice … ideea e că o fac. Și într-un final, indiferent de motivație, o fac pe bani. Pentru bani. Societatea ne educă că e un lucru rău, imoral, că femeile care fac asta (mai nou și bărbații), și oricare ar fi termenul contemporan …dama de companie, model de videochat etc, femeia își oferă corpul pe o perioadă de timp unei persoane pentru a-i oferi plăcere. O iluzie de moment, de scurtă durată. Pentru că trebuie să mănânce, să plătească facturi, să se îmbrace, să plătească o chirie, să…să … Orice ai face e pe bani. Ele muncesc. Își expun corpul, desfac picioarele, cască gura, fac ce li se cere …. Cealaltă persoană primește o iluzie scurtă. Iluzia că a primit ce a vrut. Sex, orgasm, companie, atingere, refulare și lista ar putea continua.

Eu, îmi ofer zi de zi, de luni până vineri corpul, de la 9 la 18,00 prin prezența mea fizică unui job. Și nu numai. Mintea mea e acolo. Nu pot evada, nu mă pot gândi la altceva în timp ce trag de formule și tastez și cu picioarele ca să fac cât mai multe în același timp. Zi de zi, suport cel puțin o persoană (în speță superiorul) cu toanele lui, fac ce vrea el, cum vrea el. Mă îmbrac cum dicteaza compania. Să fiu business că reprezint imaginea și pozitia cu mândrie. Am/ nu am chef trebuie să răspund, să raportez, să mimez zâmbete la discuții mediocre. Pentru că am de plătit facturi. Pentru că aproape orice aș vrea să fac are o monedă de schimb. Timpul meu, corpul meu, mintea mea. Mă vând pe mine ca să-mi cumpăr alte plăceri în viață, să simt că nu sunt chiar degeaba și că îmi mai rămâne puțin timp și pentru mine. Timp în care să-mi redau corpul și mintea pentru mine. Să cred că eu sunt stăpânul meu și fac ce vreau cu ele. Să dorm cum vreau eu, cu cine vreau eu, să mă îmbrac cum vreau eu, să ies unde vreau eu …. să profit de puținele ore rămase libere din viața mea pentru mine. Asta dacă pot să evadez fără să adorm gândindu-mă la nu știu ce proiect de predat sau mai știu eu ce am de terminat urgent a doua zi.

Nu suntem toți la fel. Fiecare cu “norocul” lui. Al meu lipsește. Mă prostituez. Fizic și psihic. Ofer plăcere prin rezultate negru pe alb. Ofer orgasme prin cifre. Fac ce mi se cere și infinit peste. E muncă. E captivant ce fac. Jobul e interesant. Dar o fac pentru bani. Pentru toanele frustrării unei alte persoane.

Da, știu, eu aleg ce fac cu viața mea.

În acest moment al vieții sunt o curvă.

Vreau să mă car

Vreau să mă car din țară.

Mi-e silă de țară. Mi-e scârbă. Mă îngrijorează viitorul sumbru. Fără perspective.

Mi-e silă la job. Atât de silă și scârbă și de stresată că am clacat. Mi-am făcut șeful de câcat în fața a cincizeci de oameni într-un meeting de-al lor de rahat. Probabil o s-o mi-o fur. Dar m-am săturat de exploatarea asta umană. De împins până la limite, de concepția lor că românul bagă ca berilă și că poate, că e disperat, că e situația de rahat. Nu-ți convine, e țara plină de șomeri! Nu? Pentru că am arătat că se poate și acum presează de ajung acasă cu dureri de ficat și multi neuroni în minus.

Pentru ce? Să mă bag la un credit până la pensie să-mi iau o cutie de chibrituri într-un bloc dinainte să mă facă mama? Să trăiesc doar pentru sfârșitul de săptămână? Să pic lată vineri și să mă trezesc să o iau luni de la capăt…futu-vă-n gură să vă fut de multinaționale de rahat.

N-am nimic. Nimic al meu. Vreau să mă car. Să fac ce? M-am apucat să caut joburi în afară…medici, medici, programatori, dulgheri, medici. Găsesc ceva recepționera prin hoteluri ….hmmm… trei mii și ceva de candidați și eu experiență ioc. Medic nu-s, IT-st nu-s, dulgehr nu-s. Dar sunt manager. M-a trimis mama la capitală, am făcut școală, lucrez de la 18 ani. Mă duc și barmaniță, dar mă duc.

Deci dacă aveți un pont ceva…

Foto de aici.