Posted tagged ‘biserica’

Negru

31 October 2015

Am închis feisbucul. Nu mai pot să privesc cum oamenii caută disperați oameni. Cum întreabă de prieteni și de rude. Cum îi găsesc pe o listă sau alta. Pentru că e dureros. Pentru că toată țara a auzit de tragedie. Toată lumea a auzit.

Puteam să fiu acolo. Puteam să fiu printre ei. Auzisem în cursul zilei la radio de concert. Nu știam trupa. Mi-a atras atenția că era intrarea liberă. Cum sunt jobless, sunt în căutare de locuri de ieșit / socializat cu buget cât mai redus. Mă gândeam că îmi iau o apă și trag de ea toată seara și mă bucur de muzică mișto și oameni faini veniți să se distreze. Soarta a făcut să fiu prea epuizată peste zi și să nu mai am chef să ies. Ultima dată fusesem acum  vreo două săptămâni la un concert acolo.

Vinovații? Nu mai aduc sufletele înapoi, nu vindecă desfigurările. Nu liniștesc traumele. Mă gândesc că puteam să fiu acolo. Atunci. Sau în orice altă zi în orice alt club. Centrul vechi stă să cadă pe tine. Subsoluri îmbâcsite, scrări șubrede, tavane-n care dăm cu capul. Acum vreo trei-patru săptămâni când s-a redeschis un club într-un subsol nu am rezistat din cauza  fumului de țigară. Nu puteam să respir de fum de țigară. Acum mă gândesc dacă se întâmpla ceva? Cum ieșeam din labirintul ăla? Acum mă gândesc dacă eram acolo aseară, nu le mai răspundeam prietenilor că-s bine. Acum că mă gândesc că poate să-mi cadă o cărămidă-n cap pe stradă. E afiș pus, cu atenție cade tencuiala, dar e vina mea că mergeam pe stradă.

E vina noastră că vrem să ieșim? Să ne distrăm? Să socializăm și să ne bucurăm de lucruri frumoase? E vina noastră că mergem în subsoluri ponosite că-i berea ieftină? E vina noastră că mergem în case părăsite și mansarde dărăpănate că doar acolo ne permitem să ne adunăm? E vina noastră că suntem golanii generației noastre? Hypsterime? Cooleni? E vina noastră că vrem o planetă mai verde și o mâncare mai sănătoasă? E vina noastră să credem orbește că nu ni se poate întâmpla nimic și că cei care au localuri s-au asigurat și au respectat normele?

Nu pot să nu mă gândesc …dacă se întâmplă un cutremur? E vina noastră că nu avem spitale? Că e nevoie de personal auxiliar pentru sute de persoane? Că e cod roșu și se cară aparatură din toată țara? Dacă e vreo catrastofă naturală? Dacă se prăbușește un bloc la un cutremur? Un cartier? Un mall? Toată stima și respectul depus de personalul medical și de pompieri.

Noi ce facem? Noi unde ieșim? Mergem să verificam mai întâi ieșirile de urgență și numărul de extinctoare? Și dacă ni se pare safe rămânem? Tot noi? Oamenii mari ce fac pentru noi? Noi ne păzim pielea și ne ducem existențele căutând bucurii printre oameni. Unii din păcate au plătit cu viața. Unii din păcate o să rămână marcați fizic și psihic pe viață. Când se întâmplă tragedii parcă se mai răscolește ceva în noi. Din păcate pentru mulți o să rămână o listă. Pentru mulți o să rămână durere.

Aș vrea o țară în care să nu-mi fie frică să mănânc într-un restaurant pe motiv că nu se respectă normele de igienă. Aș vrea o țară în care să nu-mi fie frică să ies într-un club că risc să crăp acolo că patronii nu respectă normele. Aș vrea o țară în care să nu-mi fie frică să merg pe stradă că o să-mi cadă tencuiala-n cap. Aș vrea o țară în care să nu-mi fie frică să intru într-un spital cu o zgârietură și să ies cu alte boli doar pentru că m-am așezat pe o bancă.  Aș vrea o țară în care să nu-mi fie frică că taximetristul mă jecmănește și să stau cu ochii pe aparat și să-i zic pas cu pas traseul ca să nu mă plimbe juma de oraș. Aș vrea o țară în care să nu înjur fiecare groapă din asfalt care mă doare la planetară. Aș vrea o țară în care să am unde să merg cu bicicleta fără să-mi fie frică că fie dau peste pietoni fie peste mașini. Aș vrea o țară în care să mă așez în parc pe iarbă fără să mă uit mai întâi după rahați de câine. Aș vrea o țară în care să nu am la orice colț o biserică ci o școală. Sau un loc de joacă. Aș vrea multe lucruri. Dar am ajuns să ne adaptăm și să ne descurcăm cu ce avem. Să găsim alternative și să facem haz de neceaz.

Pentru că oamenii fac țara. Dacă părinții nu ți-i poți schimba, țara o poți schimba. Poate sunt idealistă și visătoare. Poate vreau frumos și siguranță. Cer atât de mult? Cerem atât de mult de nu primim nimic? Primim bătaie de joc, miștouri ezoterice și religioase. Suntem blamați pentru că vrem să fim cum vrem să fim noi. Suntem generația rebelă verde-n cap care merge pe skateboard și ascultă muzică “ciudată”.

Suntem oamenii frumoși care vrem să fim. Vrem să fim fericiți și frumoși. Cerem atât de mult? Cere atât de mult în țara asta?

  • condoleanțe familiior și celor care și-au pierdut pe cineva drag.
Advertisements

Astenie de toamnă

26 October 2015

Azi e o zi frumoasă de plimbat. Ce-i drept m-a scos niște treabă cu noaptea-n cap din pat, că altfel iar vedeam ziua printre draperii. Și foarte fericită că lucrurile au mers ca unse, o iau agale la picior pe Magheru. Și merg și casc ochii. La aceleași veșnice magazine, dar mereu schimbate. Casc ochii la clădiri, la oameni, la razele de soare. Mă opresc. Mă întorc brusc și pun mâna pe clanță. Arunc un ochi fugitiv pe geam. E o singură femeie pe o bancă. Apăs încet, aproape cu teamă să nu deranjez pe cineva. Mi-e frică cumva să nu scârțâie. Scârțâitul e ca un mare gong. E anunțul prezenței tale oriunde ai fi. Nu scrârțâie. Întru timid. Nu știu unde să mă uit. Sus? Jos să nu mă împiedic? Mă dau in stânga. Mă simt total stingherită. Mă așez. Citesc afișul: vă rugăm să nu puneți picioarele pe bara de îngenunchiere. Pfiu, bine că au pus afiș că asta a fost primul instinct să-mi poposesc picioarele. Mă atrăgea catifeaua roșie de pe bara aia … nici nu m-am gândit că e pentru îngenunchiat… Îmi dau seama că sunt în București din 2001 și că am bătut bulevardul ăsta între ASE și Universitate fără număr. Dar nu am avut curiozitatea să intru în bisericuța romano-catolică până azi. Azi m-a întors din drum să o vizitez. În capul meu era că e o catedrală care se întinde nesfârșit dincolo de marginea străzii. E mică. Vroiam să văd dacă simt ceva. Nu le am cu biserica. Cu religia cu de-astea. M-am așezat atentă să nu pun picioarele pe bară. Mă cuprinsese un fel de smerenie al unui cod de bune maniere necunoscut. Căscam ochii. Încercam să prind energii. De ce vin oamenii la biserică? Ce le aduce lăcașul ăsta? Și cum căscam ochii pe pereți realizez că toate statuile și toate icoanele sunt încărcate cu durere. Cu toții au capul plecat. Cu toții par suferinzi. Gizăz e răstignit în centru în plină durere. E un loc al durerii. Simt cum mă apasă toată boala lumii. Cum mă strivește atâta suferință. De ce se duc oamenii într-un loc îndurerat? Cum poate să te încarce pozitiv durerea care urlă prin pereți? Nevoia de bine înseamnă mai întâi validarea durerii? E ca un holocaust. Fiecare cărmădidă a prins în porii ei grijile și durerile fiecărui suflet care i-a trecut pragul să se roage. E ca un film horor.

Nu am știut cum să ies mai repede. Vroiam aer și frumos și bine. Am închis totuși ușa cu atenție să nu se lovească. De ceva timp am o senzație de energie pozitivă care zace-n mine. E ca un zăcământ descoperit și adus la suprafață. Și se reflectă în frumos. În raze și zâmbete și căldură sufletească. În zen și calm și dragoste. Durerea există. Colcăie și ea. E ca o lavă care erupe când găsește fisuri. Dar dragostea asta…..energia asta de-mi vine să iau lumea-n brațe pe stradă și să le spun cât sunt de frumoși …. energia asta pe care o irosesc cu cine nu merită, energia asta care mă face să plutesc.

Stau pe lespedea de la Lupoaică. E o zi oarecare de luni. E aproape pustiu. Oamenii sunt la muncă. E mijlocul zilei. Eu stau pe o piatră în mijlocul orașului și mă uit la oamenii. Un cerșetor îmi cere un leu. Mie cine îmi dă un leu? Oamenii sunt frumoși. Și buni. Doar că tot oamenii îi strică. Îi fac urâți și răi.

E oare astenia de toamnă?

 

E cu Doamne – Doamne

20 July 2015

De ceva timp, îmi apare în news feed ul de Facebook cum cineva din lista mea de prieteni share-uieste diverse postari de pe diverse pagini dubioase….gen Arsenie Boca, Sfantul Nectarie, diverse mănăstiri!  god

Și dau un click! Oaha … ce de pagini! Câți Aresnie Boca sunt? Hmm 7! cu Părinte, Pilde și Mormânt! Și lumea se roagă acolo. Și comentează. Și e si Dumnezeu pe acolo. Și nu e unul! Cum, Dumnezeu nu e unul? Singurul? Poți să dai like-uri oare la toate paginile lui Dumnezeu? De ce și-a făcut Dumnezeu mai multe pagini? Cum îl urmărești zilnic? Să vezi ce status are? Gen: ” Azi o să moară 3569822,56 de oameni de diverse combinatii de n luate cate k de cancer, tuberculoza, foamete, accidente, sinucideri. Dar dacă mai primesc 875946,569(563) like-uri, o să fac să se nască niște pui de omi. Și poate vă las să salvati Arcticul.” Oare se plictisește așa tare? Din pacate nu am văzut selfiuri …. Pagina lui God are 9,690,430 de likuri (momentan). Oare cum ajungi să-i dai like lui God? Ai făcut ceva bine? Jesus Daily (wtf?) are mai multi adepti 26,473,378 like-uri. Deci nu degeaba s-a răstignit.

Pe mine ma distreaza foarte tare astea. Adica e cineva care stă și prelucrează pozele, eventual un grafician și un PR-st care să spună ce texte să pună. Deși cred că e cam în pană de inspirație că mai toate textele sunt de genul …. dacă și tu vrei Sfânta nu-știu-ce …..dă like and share. Sau și mai inspirate sunt alea cu ” Dacă nu dai like and share Doamne-Doamne o să te pedepsească, sau după caz dacă esti bun și credincios și dai like ți se vor îndepli minim 3 dorinte. Alo! Vorbim de Gizăz sau de peștișorul auriu?

Dar între noi fie vorba, cum sunt jobless și o ard pe mood de freelancer, cui îi trimit cv-ul meu că sigur pot sa scot niște texte mai bune. Și știu să dau save de pe net la poze și să fac crop în Photoshop. Și nu mi-ar strica niște Ochiul Dracului de la Gizăz.

P.S: pe bune fetelor, cine n-are nevoie de motanelul ală?

În noaptea de înviere

24 April 2011

Deci arunc și eu un ochi prin blogosfera asta. De pe la oamenii dragi mie la oamenii dragi lor, la schimburile de link-uri etc. Și mai pe peste tot ni se poveștește despre festivitatea mersului la biserică în noaptea de înviere sau îmbuibarea cu haleală.

Bă, aș vrea să văd și pe cineva că poveștește cum s-a futut în draci în noaptea aia, cum a văzut <lumina> și de-astea.

Nuuu, dintr-o dată toată lumea e serioasă și credincioasă.

Pfff…

Aaa leluia!

10 January 2011

Ajung și eu acasă ca omul, îmi aprind o țigară, dau drumul la muzici și-mi așez curu pe canapea.

Gălăgie pe scară. Ciulesc urechile ca o babă surdă care aude doar ce vrea ea: A leluia! Ce se aude? Popa mă! Cu dascălul după el, o lălăiau pe scari cu botelcuța cu așa zisa apă sfințită și bocăneau la fiecare ușă.

Acum să-mi fie cu iertare la cel -care- se- spune- că- există-n- ceruri, dar din vagile mele cunoștințe în ale rânduirii bisericești, cu sfințitul de Bobotează se vine înainte de sărbătoare. Nu la juma de săptămână după!  Acum, preamilostivul slujitor al celui -care- se- spune- că- există-n- ceruri o fi făcut asta din cel putin următoarele motive:

– nu a apucat să deservească toată împărăția arendată, sau parohia sau cum se numește ea fix înainte de Bobotează și ca să nu-și dezamăgească enoriașii și mai ales pe cel -care- se- spune- că- există-n- ceruri, a trebuit să recupereze lucrând suplimentar și câteva zile după evenimentul amintit pentru îndeplinirea celor cuviincioase.

– păstram datele problemei și anume că nu a apucat să deservească toată împărăția arendată, sau parohia sau cum se numește ea fix înainte de Bobotează și s-a simțit groaznic la pușculiță, așa că a trebuit să recupereze lucrând suplimentar și câteva zile după evenimentul amintit pentru restabilirea / îmbunătățirea bugetului.

– ca și un caz excepțional, locuiesc într-un bloc plin de ruși, ucrainieni, lipoveni, haholi, care țin sărbătorile pe rit vechi și preotul ortodox s-a gândit în avans de această dată și la acești credincioși.

– probabil știa că o să mă amuze, că nu o să le deschid ușa și că o să scriu pe blog despre ei.

Aaa leluia!

Doamne miluiește

11 November 2010

Am văzut, așa cu colțul ochilor, o știre pe cât pe penibilă pe atât de … penibilă.

Cum, precum, un slujitor de-a lui Doamne-Doamne a pus termopane la o biserică construită în stâncă pe la 1274. De fapt nu e singura. Găsești cârcă biserici modernizate. Pai cum să nu? Slujitorul Domnului, neprihănit și cast, ferit de păcatele lumii perverse de ce nu ar ține și el pasul cu tehnologia și invențiile lumii moderne pentru o viață mai bună?

De ce nu ar face Casa Domului mai confortabilă?  Păi dacă doamne ferește le trage curentul pe la șale pe băbuțele alea care stau sărmanele în picioare bârfind printre cântecele lălăite ale unui popă răgușit? Cine-i mai pupă mâna părintelui și cine se mai așează sub fusta lui? Nu mai bine se îngrijește el de buna stare a poporanilor?

Știrea aici.

Țara pupătorilor de moaște

21 April 2010

Pentru unii poate fi iritant, pentru alții scârbos, pentru alții o mare tâmpenie, pentru alții toate la un loc. Pentru alții …

Răbdare doar 9 minute până la capăt. Truda.