Posted tagged ‘nou’

Cealâm

16 November 2015

Ce câcat e asta cu “Când ai făcut ultima dată ceva nou pentru prima dată?” Văd asta la statusuri pe Feisbuc. E atât de mișto ce ai făcut și vrei să ne arăți și nouă? E atât de unicat, extraordinar, mirobolant că aș avea de învățat ceva din experiența ta de mâncat hamburgeri pe cine știe unde? Sau că te-ai dus până la cota 1400? Sau că ai ars-o dubios pe cine-știe unde? E existența ta atât de mizeră că nu faci nimic nou, zi de zi, oricât de mic? E ceva ce merită să vadă și să știe toată lumea? E suficient de decent ca să nu te bameze Feisbucul? E suficient de mișto ca oamenilor să le placă ce ai făcut tu? Să te binecuvânteze cu Like-uri și comenturi și mesaje de cât de tare ești tu că ai stat într-un picior? La mine la “țară” de unde-s eu, foloseam un cuvânt. Cealâm.

Da, știu care e treaba cu haterii …. suntem învidioși pe succesul altora. Mai bine ca mine cu câcaturi mici și multe și noi în fiecare zi, decât cu bălegar mare din an în paște.

 

Am timp, unde pula mea e timpul?!

7 July 2014

Mă gândeam la mine. Mă gândesc la mine. M-am conștientizat. Eu sunt eu. Eu trebuie să fac ceva cu mine. Pentru mine. Să trăiesc. Să exist. Să mă bucur de timp. Am timp berechet acum. Oare? Da. Nu mai lucrez. Nu mai merg la birou. Am terminat cu corporațiile. Ocupația actuală? Mă cac pe mine de frică! 

Pe zi ce trece sunt mai paralizată. Ce dracu fac? De ce să mă apuc? Ce să fac? Cum? Încotro? Să plec din țară să spăl vase? Unde e orgoliul meu? Unde sunt visele mele? Erau ale mele? Linișteeeee! O iau razna. Și nu pot să  mă adun. Sunt undeva jos, sunt o flegmă căzută din spațiu. Și mi-am adus aminte că era o perioadă când refulam dracii corporatiști aici. Aș putea să refulez și acum chinurile de a lua viața de la capat, nu? Numai că parcă nu mai e atât de fun …. de fapt e fun …că atunci când mă apucă un râs nervos nu mă mai opresc. Asta dacă reușesc să plâng și să nu mai țin în mine.

Unde pula mea e timpul?  Sunt în contratimp. Aș vrea să pun degetul pe secundă și să o opresc. Să mă adun. O secundă. Atât vreau. Mă perpelesc între cu ce plătesc chiria, m-aș apuca de o afacere, dar ce?  și ce pula mea fac eu? Aș urla. Aș urla ziua în amiaza mare când ies să plimb câinele, aș urla după-amiaza când mă bag la metrou și stau înghesuită în miros de excel și corporații, aș urla seara când pot să mă culc când vreau eu că nu trebuie să mă mai  trezesc dimineață.

Am timp să merg la piață. Am timp să mă văd cu prietenii. Mare parte dintre ei sunt la muncă deci tot în funcție de programul lor se fac și ieșelile. Și nu oricum. Că acum nu mai am bani, deci nu ne mai vedem oriunde. Sau cu durere de portofel.

Am timp să fac curat. Și e curat! Am timp să o ard aiurea, fără grabă. Am timp să mă uit la filme. Am timp să mai și creez. Am timp să prelucrez, să decupez pozele și să le pun pe fb și pe blog. Am timp să mă îngrijorez. De ce nu comandă lumea. Ce fac greșit? Fac urât? Păi de ce să mai continui atunci dacă nu place? Mai bine mă duc în Africa? Cum? Am timp să caut. Am timp să-mi fac griji și să pierd timpul panicată. Că sunt terifiată.

Și a mai trecut o zi. Ce pula mea am făcut azi? Ce pot să fac mâine? Cum mă adun? Sunt blocată precum acul de la secundar al unui ceas care rămâne fără baterie. Și bat pasul pe loc. Și timpul trece. Și trebuie să plătesc chiria. Și telefonul. Și clabul. Și să mănânc. Și să trăiesc. Și să nu-mi mai fie frică.

Pinguinul fotograf

16 April 2011

Când nu aveți chef de citit ci doar de clătit ochii, mai puteți arunca și-un ochi aici.

Later edit: Un loc de poze adunate, răsfirate și risipite.

Pentru că…

20 March 2011

Timpul devine prieten. Și o data cu el, învățăm să-l folosim in avantajul nostru.

Tăcerea se transformă în gălăgie. În zarvă, agitație, în nou. În cuvinte noi, în mirosuri noi.

Spațiul se schimbă. Devine personal, intim, unic cu fiecare tăcere, în fiecare timp.

Pentru că un șut în fund e un pas înainte. Pentru că timpul, tăcerea și spațiul ne învață să profităm de noi. De tot. Să savurăm și să trăim.

Formă și culoare

20 February 2011

Un proiect nou. Dați sfoară-n țară!

Împreună cu o prietenă am zis că dacă tot ne chinuie talentul, nu ar fi rău să și arătăm asta lumii și, ce de nu, să scoatem și bani de-o vodcă. Așa că azi s-a produs minunea, am făcut blogul forma si culoare. Găsiți diverse creații, de la bijuterii făcute din fimo ( exclusiv aparținind lui Carmen), până la tablouri, picturi / desene, fotografii și cine știe ce ne-o mai trece prin cap să facem!

Așa că vă invit să vă aruncați un ochi și să ne dați de știre de vă place ceva și mai ales dacă vreți să cumpărați!

Formă și culoare

Mulțumesc,

Ză moment

8 February 2011

Știți că vine un moment în viața fiecăruia …. ce de rahat sună…. – trecem peste introducerea de telenovelă – și revenim la acel moment din viață în care-ți vine să te caci. După ce treci de spasme, dureri, sudori cu lacrimi și bășini răsuflate pe la colțuri, ajungi într-un final să o comiți. Să te caci. Să răsufli ușurat. Să te relaxezi. Să ți se pară ciudat că poți să-i dai drumul. Să te caci pe tot chinul prin care ai trecut. Să rămână în urmă doar un ușor iz, care în timp se va evapora. Se va estompa. Să rămână doar o senzație de bine, o senzație că te-ai chinuit și te-ai abținut până ai simțit că explodezi. Să aprinzi un băț de chibrit și să dai foc la toate rămășițele ce te țineau legat în trecut.

Vine un moment în care ieși din veceul infect și adulmeci aer curat. Zâmbind.