Posted tagged ‘pinguin’

Fuck off

4 March 2016

Acum îmi vine sa scriu. Dar mai bine tac. Cum sună asta ….

Azi îmi vine să las fricile. Să iau o mască, să o pun pe după tastatură și să cuceresc lumea. Dar nu am nevoie de mască. Că frică nu mi-e de mine. Ci de cei din jur. De cei din jur care ne-au învățat ce e frica. Nu-i nimic. Ne ridicăm. Scuturăm praful. Mergem împleticit mai departe până ne punem iar pe picioare. Sunt un pinguin furios de după tastatură. Dar sunt eu. Nu e o mască. Voi ăștia cu măști, mergeți în pula mea mai departe pe drumul vostru bătătorit. O să mă feresc de voi. O să mă mai loviți. Dar nu o să vă mai salvez. Am încercat de prea multe ori să salvez lumea.

Câți dintre oligofrenii fără coaie care se ascund ar putea să iasă la interval și să recunoască cine sunt cu adevărat?

Mă uit la mine. Mă uit în jur. Să-mi bag pula …

Advertisements

Următorul vă rog!

14 October 2015

În viață cunoaștem tot felul de oameni. Cu care interacționam mai mult sau mai puțin. Înteresant e că de cele mai multe ori ne trezim povestind despre cei care ne-au influențat în extreme. Adică muiștii și oamenii de suflet. Vrem oare să-i categorisim? La ce bun până la urmă?

De-a lungul vieții corporatiste am cunoscut niște exemplare remarcabile. Atât de remarcabile că îmi venea să-i pun pe masa de disecție să înțeleg cum dracu pot să funcționeze, cum poate prostia să fie atât de agresivă că ajungeau să calce în picioare și să mănânce suflete doar ca să rămână ei intacți. Mă întrebam adesea cum dorm oamenii ăia noaptea, dacă au remușcări sau dacă pentru ei e atât de natural acest instinct de supraviețuire că sunt complet liniștiți cu felul lor de a fi.

Am cunoscut schizofrenici cu care îmi era greu să port o discuție dar care mă fascinau că îmi puneau mintea să gândească, să urmăresc firele lor epice și cum săreau de la o imagine la alta.

Am cunoscut oameni simpli cu suflet mare. Oameni care îi pun pe alții pe primul loc lăsându-se pe ei pe cel mai ultim plan. Oameni frumoși în fața cărora mă întrebam de unde nevoia asta de a face bine pentru altii și de a se neglija complet de propriile nevoi.

Am cunoscut oameni cărora nu le-am cuprins tainele. Oameni mistico-angregați într-o lume în care vroiam să mă cuibăresc, să gust boem din misterele lumii și să o ard în fum de iarbă.

Am cunoscut oameni minuați, prieteni la bine și la greu.

Am cunscut dragostea aia fără cuvinte, din priviri. Și am cunoscut și sexul ăla demențial de înălțător  din cauza căruia ajungi la spital. Am cunoscut și durerea și despărțirea. Am cunoscut dorul. Am cunoscut depresia. Am cunoscut fericirea. Am cunoscut teama. Am cunoscut indiferența când nu-mi păsa de oameni. Am cunoscut labagii, drogați, alcoolici, timizi, prefăcuți, mascați, deschiși, zâmbitori, minunați. Am cunoscut oameni și de fiecare dată mă minunam … de fiecare dată când ziceam că le-am văzut pe toate mai apărea un specimen care-mi bulversa mintea. Cum se poate să exiști așa? La fel cum ei probabil se întreabă cum exist eu așa.

Am învățat oare ceva? Am învățat că oamenii ăștia apar cu un scop în viața ta. Cred eu în mintea mea de pinguin că oamenii ăștia te ajută să te dezvolți. Ar fi prea simplu să zic că unii mi-au făcut rău și alții mi-au făcut bine. Pe unii îi iubesc și acum, de alții puțin îmi pasă. De unii mi-e milă. De unii mi-e scârbă. Pe mulți poate i-am uitat. Cu toții s-au construit într-un buchet frumos de flori. Mai cu mărăcini, mai cu țepi, mai orbitori, mai colorați. Acum, când mă uit în urmă, pot să zic că fiecare experiență mi-a făcut bine. Am suferit pierderea iluziilor, mi-am plâns furioasă incapacitatea de a citi oameni și de a mă lăsa manipulată. Dar când ștergi lacrimile, vezi dincolo de uscăciuni frumusețea. Te vezi pe tine. Te vezi pregătit să întâlnești oameni care să te marcheze și care să te fascineze. Te vezi pe tine mai puternic și mai frumos.

Ce bine că suntem atât de diferiți! Următorul vă rog!

 

Am timp, unde pula mea e timpul?!

7 July 2014

Mă gândeam la mine. Mă gândesc la mine. M-am conștientizat. Eu sunt eu. Eu trebuie să fac ceva cu mine. Pentru mine. Să trăiesc. Să exist. Să mă bucur de timp. Am timp berechet acum. Oare? Da. Nu mai lucrez. Nu mai merg la birou. Am terminat cu corporațiile. Ocupația actuală? Mă cac pe mine de frică! 

Pe zi ce trece sunt mai paralizată. Ce dracu fac? De ce să mă apuc? Ce să fac? Cum? Încotro? Să plec din țară să spăl vase? Unde e orgoliul meu? Unde sunt visele mele? Erau ale mele? Linișteeeee! O iau razna. Și nu pot să  mă adun. Sunt undeva jos, sunt o flegmă căzută din spațiu. Și mi-am adus aminte că era o perioadă când refulam dracii corporatiști aici. Aș putea să refulez și acum chinurile de a lua viața de la capat, nu? Numai că parcă nu mai e atât de fun …. de fapt e fun …că atunci când mă apucă un râs nervos nu mă mai opresc. Asta dacă reușesc să plâng și să nu mai țin în mine.

Unde pula mea e timpul?  Sunt în contratimp. Aș vrea să pun degetul pe secundă și să o opresc. Să mă adun. O secundă. Atât vreau. Mă perpelesc între cu ce plătesc chiria, m-aș apuca de o afacere, dar ce?  și ce pula mea fac eu? Aș urla. Aș urla ziua în amiaza mare când ies să plimb câinele, aș urla după-amiaza când mă bag la metrou și stau înghesuită în miros de excel și corporații, aș urla seara când pot să mă culc când vreau eu că nu trebuie să mă mai  trezesc dimineață.

Am timp să merg la piață. Am timp să mă văd cu prietenii. Mare parte dintre ei sunt la muncă deci tot în funcție de programul lor se fac și ieșelile. Și nu oricum. Că acum nu mai am bani, deci nu ne mai vedem oriunde. Sau cu durere de portofel.

Am timp să fac curat. Și e curat! Am timp să o ard aiurea, fără grabă. Am timp să mă uit la filme. Am timp să mai și creez. Am timp să prelucrez, să decupez pozele și să le pun pe fb și pe blog. Am timp să mă îngrijorez. De ce nu comandă lumea. Ce fac greșit? Fac urât? Păi de ce să mai continui atunci dacă nu place? Mai bine mă duc în Africa? Cum? Am timp să caut. Am timp să-mi fac griji și să pierd timpul panicată. Că sunt terifiată.

Și a mai trecut o zi. Ce pula mea am făcut azi? Ce pot să fac mâine? Cum mă adun? Sunt blocată precum acul de la secundar al unui ceas care rămâne fără baterie. Și bat pasul pe loc. Și timpul trece. Și trebuie să plătesc chiria. Și telefonul. Și clabul. Și să mănânc. Și să trăiesc. Și să nu-mi mai fie frică.

BRD tot mai simplu – și mai dublu

16 August 2012

În viață se spune că întotdeauna te întâlnești de două ori. Așa a fost și cu mine cu BRD. N-a fost dragoste la prima vedere. A fost o nevoie urgentă de credit. Și mi-am blestemat zilele până mi-am închis creditul și socotelile cu banca. Și cum de ce ți-e frică nu scapi, ca  nouă angajată la o mare corporație, iar dau nas în nas cu BRD: plata salariilor. Iar cont deschis, acum iar bătaie de cap să scap de ei.

Dar omii au aflat că există mail. Și acum dau mailuri disperate să mă duc să ridic nu știu ce câcat de card de la ei. O să le las câcatul să-l mănânce singuri. Dar cireașa de pe tort a venit cu mailul de mai jos de la serviciul vocalis. Nu știu exact ce face serviciu respectiv, știu doar că-l plăteam.

Pot să spun că mă bucură enorm că sunt un “stimat client” și că mă impresionează până la lacrimi dobitocenia lor. Puteți vedea cu ochiul vostru magic și singuri, orice comentariu cred că ar pieri pe lângă măiestria echipei BRD care s-a scremut destul de mult să încropească acest spam de doi bani:

Tot mai simplu. De la simplu la dublu! 

Ploile nu vin

8 July 2012

Privesc. Privesc cum se apropie de mine. Creierul îmi clocotește în așteptatea fierbinte. Zvâcnind, crește sub privirea-mi pierdută. Ne contopim gâfâind. Ard până-n focurile iadului și mă ridic până-n ceruri pe curcubeu.  Închid ochii și ating mii de culori. Mă scufund în măruntaiele pământului. Da, atinge-mă! Da, frecă-te de mine. Lasă-ți trupul ud să se lipească de al meu. Mă cuprinde și mă pătrunde un vârtej de transpirație în juru-mi. Te simt. Te simt în spatele meu cum te împingi cu toată puterea. Deschid ochii. Îmi văd reflexia crispată-n sticlă. Nu mai aud nimic. Aud doar că urmează stația … cu peronul pe partea dreaptă. Evadez. Sar. Fug. Fug mâncând pământul de măruntaiele contorsonionate ale aglomerației urbane la ceas de vârf. Să-i fut în gură de retarzi.

De ce avem nevoie de ziua femeii?

11 March 2012

Nu sunt antisărbători. Sau anti chestii din astea de sărbatorit. Gen. Sunt anti fățărnicie. Anti “trebuie” . Bărbații trebuie să dea mărțișoare femeilor. Trebuie să dea flori. Aș putea să-mi deschid o florărie destul de fancy cu toate buchetele și coșurile cu aranjamente florare primite zilele astea.  Atâta lume mă apreciaza o data pe an? Vorba unei prietene, de 8 martie și la înmormântare. Un coș dichisit cu flori ar trebui să mă facă să mă simt mai femeie? Ete pula. Pula da, între noi fie vorba.

Da, imi plac florile. Le ador. Dar iubesc și un smoc de iarbă de pe marginea drumului dacă-i dăruit cu dragă inima. Aș fi ipocrita să nu recunosc că-mi place să primesc flori, dar urăsc că am fost doar un alt nume pe lista bugetului de 8  martie. Primim flori doar de sărbători. Poate de aia s-au inventat. Ca o dată la ceva timp să mai primi flori. Că cică dacă primim flori fără motiv nu știm să apreciem. Câcat. Că de-aia o fi lumea plină de oameni singuri și triști că femeile nu apreciază. Sau era din cauză că bărbații gândesc cu pula? Complicat de simplu.

Stare

29 February 2012

Stare. Un pic mai friguț. Un pic mai călduț. Cuibăreală. Draci. Zen. Filme. Multe filme. Mâzgălituri. Muzică. Multă muzică.