Posted tagged ‘aberatie’

Bă, cum e viața asta….

10 November 2015

Ai job. Ai creieri futuți de șefi și colegi incompetenți. Ai nervi și stres și ură și prea puțin timp pentru tine și pentru cei din jur. Ai bani. Puțini sau mulți. Dacă-s puțini ești frustrat că tragi ca boul și nu rămâi cu mai nimic după ce tragi linie. Ai mulți bani dar nu ai când să-i cheltuiești pentru că lucrezi 15 ore pe zi și în weekend fie ești lesinat de oboseală și trândăvești în casă, fie ești mort de beat ca să-ți îneci amarul, fie mai muncești de acasă.

N-ai job. Ai creieri futuți de facturi / rate / chirii pe care nu poți să ți le plătești. Ai stres și ură că nu-ți permiți să ieși la o bere cu prietenii. Poate uneori nu ai ce să mănânci. Ai timp pentru tine și nu știi ce să faci mai întâi și în ce direcție să o iei ca să iei o gură de aer. De fapt nu ai timp, pentru că îl pierzi împărțindu-te în milioane de părți că să rupi de-o gură de pâine. Te zbați în birocrație ca să faci și tu o amărâtă de firmă. Și te chinui să o pui pe picioare, dar surpriză ai nevoie de bani ca să investești și să dezvolți un business.

Da, dacă ar fi ușor toată lumea ar fi antreprenor și ar găsi echilibrul între a avea timpul tău și a-ți permite să te răsfeți. Ne căutăm echilibrul între extreme. Norocoși cei împliniți cu viața lor. Suntem sclavii propriei noastre materialități.

Iubește. Dragostea nu costă. Afecțiunea nu doare. Tandrețea nu rănește. Și sunt gratis.

Astenie de toamnă

26 October 2015

Azi e o zi frumoasă de plimbat. Ce-i drept m-a scos niște treabă cu noaptea-n cap din pat, că altfel iar vedeam ziua printre draperii. Și foarte fericită că lucrurile au mers ca unse, o iau agale la picior pe Magheru. Și merg și casc ochii. La aceleași veșnice magazine, dar mereu schimbate. Casc ochii la clădiri, la oameni, la razele de soare. Mă opresc. Mă întorc brusc și pun mâna pe clanță. Arunc un ochi fugitiv pe geam. E o singură femeie pe o bancă. Apăs încet, aproape cu teamă să nu deranjez pe cineva. Mi-e frică cumva să nu scârțâie. Scârțâitul e ca un mare gong. E anunțul prezenței tale oriunde ai fi. Nu scrârțâie. Întru timid. Nu știu unde să mă uit. Sus? Jos să nu mă împiedic? Mă dau in stânga. Mă simt total stingherită. Mă așez. Citesc afișul: vă rugăm să nu puneți picioarele pe bara de îngenunchiere. Pfiu, bine că au pus afiș că asta a fost primul instinct să-mi poposesc picioarele. Mă atrăgea catifeaua roșie de pe bara aia … nici nu m-am gândit că e pentru îngenunchiat… Îmi dau seama că sunt în București din 2001 și că am bătut bulevardul ăsta între ASE și Universitate fără număr. Dar nu am avut curiozitatea să intru în bisericuța romano-catolică până azi. Azi m-a întors din drum să o vizitez. În capul meu era că e o catedrală care se întinde nesfârșit dincolo de marginea străzii. E mică. Vroiam să văd dacă simt ceva. Nu le am cu biserica. Cu religia cu de-astea. M-am așezat atentă să nu pun picioarele pe bară. Mă cuprinsese un fel de smerenie al unui cod de bune maniere necunoscut. Căscam ochii. Încercam să prind energii. De ce vin oamenii la biserică? Ce le aduce lăcașul ăsta? Și cum căscam ochii pe pereți realizez că toate statuile și toate icoanele sunt încărcate cu durere. Cu toții au capul plecat. Cu toții par suferinzi. Gizăz e răstignit în centru în plină durere. E un loc al durerii. Simt cum mă apasă toată boala lumii. Cum mă strivește atâta suferință. De ce se duc oamenii într-un loc îndurerat? Cum poate să te încarce pozitiv durerea care urlă prin pereți? Nevoia de bine înseamnă mai întâi validarea durerii? E ca un holocaust. Fiecare cărmădidă a prins în porii ei grijile și durerile fiecărui suflet care i-a trecut pragul să se roage. E ca un film horor.

Nu am știut cum să ies mai repede. Vroiam aer și frumos și bine. Am închis totuși ușa cu atenție să nu se lovească. De ceva timp am o senzație de energie pozitivă care zace-n mine. E ca un zăcământ descoperit și adus la suprafață. Și se reflectă în frumos. În raze și zâmbete și căldură sufletească. În zen și calm și dragoste. Durerea există. Colcăie și ea. E ca o lavă care erupe când găsește fisuri. Dar dragostea asta…..energia asta de-mi vine să iau lumea-n brațe pe stradă și să le spun cât sunt de frumoși …. energia asta pe care o irosesc cu cine nu merită, energia asta care mă face să plutesc.

Stau pe lespedea de la Lupoaică. E o zi oarecare de luni. E aproape pustiu. Oamenii sunt la muncă. E mijlocul zilei. Eu stau pe o piatră în mijlocul orașului și mă uit la oamenii. Un cerșetor îmi cere un leu. Mie cine îmi dă un leu? Oamenii sunt frumoși. Și buni. Doar că tot oamenii îi strică. Îi fac urâți și răi.

E oare astenia de toamnă?

 

Sau cum e aia cu câcat la cap?

25 September 2015

“Tu spui că-ţi place ploaia, dar când plouă deschizi umbrela, spui că iubeşti soarele, dar când el străluceşte alergi la umbră, spui că iubeşti vântul, dar când începe să sufle închizi geamurile. De aceea mi-e mie teamă când îmi spui că mă iubeşti! Viaţa e un drum lung, cu multe indicatoare. Aşa că, atunci când goneşti prin ea, nu-ţi complica mintea; eliberează-te de ură, de răutate, de gelozii! Nu-ţi îngropa gândurile! Transformă-ţi viziunea în realitate! Trezeşte-te şi trăieşte!

Adevărul este că toţi te vor răni. Trebuie doar să-i găseşti pe cei pentru care merită să suferi.”

Bob Marley
(6 februarie 1945 – 11 mai 1981)

Articol preluat de pe Webcultura.

 

Un milion cinci sute optzeci și trei de reguli

27 August 2015

Oriunde aș arunca un ochi pe infinitul internetului, mi-e aproape imposibil să nu văd articole cu reguli: 15 reguli să ai o viață fericită, 101 reguli pentru o viață sexuală mai ceva ca-n filmele porno, 299 de reguli ca să slăbești, 569 de reguli cu ce să mănânci, alte 1586 de reguli cu ce să nu mănânci din care 456 erau încadrate la bine să mănânci, 86 de reguli cum să plimbi cățelul, 256 de reguli cum să te caci elegant, 569759 de reguli cum să ai o viață mai bună, 731 de reguli cum să te prinzi că ești în depresie, 256 de semne că ești îndrăgostit, 369854 de reguli cum să crești copii, 15978 de semne că te înșeală, 36578 de reguli cum să devii bogat, eventual pest noapte …. și cred că aș putea scrie până mi-ar cădea toate unghiile.

Și dacă ai sta să le pui cap la cap pe toate … toate se includ și toate se exclud. Mănâncă banane că au potasiu. Nu mânca banane că îngrașă. Mânâncă carne că suntem omnivori. Cum să mănânci care?!!  Sari pe el când vine acasă! Cum să sari? Trebuie să fii inabordabilă și lasă-l să sară el pe tine că altfel pari că ești disperată! Mă amuză teribil oamenii care scriu astfel de articole …încerc să mi-i imaginez cum merg ei așa și le mai vine câte o regulă, o notează în carnețel, se trezesc din somn că au mai visat o regulă și apoi le pun cap ca la cap și zâmbesc cu colțul gurii când dau upload la articol.

Eu nu am suportat regulile niciodată. Am fost forțată de împrejurări și mic copil și adult să mă supun și să le respect. Dar am o vârtsă la care am înțeles că unii oameni de asta au nevoie, de reguli. Să le spună alții ce și cum, de parcă părerea lor, experiența lor de viață și educațională le conferă o anumită autoritate. O pulă. Trăim într-o lume guvernată de reguli, frici și panici. Exploatate la miximum de cei care au prins slăbiciunile: ești furioasă? Îți dăm noi un set de reguli cum să nu mai fii furioasă. Ești timid? Îți spunem noi un set de reguli cu ce să faci să nu mai fii timid.

Pentru că e ușor să faci reguli. E greu spre imposbil să le spui oamenilor ce să simtă și cum să simtă. Sau cum să facă să simtă. Pentră că fiecare dintre noi, are propriile trăiri, frici, sentimente, principii, reguli. Suntem 7,3 biliarde de oameni pe pământ. Dacă toți ne-am spune propriile reguli filtrate prin propriile vieți… Avem nevoie de reguli ca să ne protejăm pe noi și pe cei din jur. Avem nevoie de sentimente și rațiune ca să ne iubim pe noi și pe cei din jur.

Azi am mai dat de un astfel de articol … 15 Things to stop doing to yourself …. și mi-a plăcut ultimul…. Stop Just Reading & Start Doing – As amazing as books, quotes and even articles such as this one can be to help remind us of what we already know it’s time that we all regularly put these things into action. Allow these resources to become a starting point rather than a regularly needed reminder.

Suntem unici. Suntem la fel, dar atât de diferiți! Și putem să ne filtrăm informațiile. Și putem să facem și ce simțim. Nu doar ce am fost învățați că e trebuie făcut sau că e bine sau e rău. Sau putem să citim în continuare reguli făcute pentru a exploata slăbiciunile. Care sunt slăbiciuni atâta timp cât noi le permitem.

 

Balerini caut balerini

10 June 2015

M-a plouat ca naiba. Am tremurat ca dracu în stație. Deja simt mormolocii între degetele de la picioare. Autobuz. Mă urc frumos, mă așez cuminte mai în spate pe culoar. Degetele îmi alunecă în balerini și tremur din toate încheieturile.  Acum 10 minute erau 80 de grade și lumină. Acum par că sunt -8578 de grade și deja e beznă. Se eliberează un scaun. No, hop hai să mă așez că poate așa nu o sa simt când o să-mi cadă degetele. Lângă mine stă o femeie care e precum Jenifer Love Hewitt în filmul ăla cu fontome în care e mereu impecabilă chiar dacă a fugărit iadul sau abia se trezește din somn. Citește cuminte o carte pe care o ține pe genunchi cu mâinile întinse frumos ca la controlul la unghiute din școala primară. Are unghiile impecabile, lungi, ovale, fuchsia. Mă uit la unghiile mele. Mi le ascund în podul palmei. Închide cartea. Mănâncă, roagă-te, iubeste! Pe scaunele din spatele meu un cuplu. El stă pe telefon. Îi arată cu interes ei ce găsește pe net. Replicile ei sunt: OMG, lol, yap, great. Am senzatia că e un emoticon vorbitor. Aproape că mă doare zgârcenia ei de limbă românească și mă zgârâie pe ureche emoticoanele care au prins voce. baleriniLa Orizont se urcă un tip. Cocalarul spălat lucrat la sală.  Are în mână un telefon pe care multi dintre noi l-am caracteriza vintage, chiar de colectie. Vorbește la telefon. Vrea ciorbiță. E duios și total antagonic cu înfățișarea. Cu oricine s-ar vedera, îl / o roagă să-i aducă o ciorbiță la borcan că-i e poftă. Niște copii se joacă cu un căruț de marfă în spatele pieței. E plin de băltoace. Oare mai am talpă la balerini? Să-i arunc sau nu? De unde i-am luat oare pe ăștia?

Piața e goală. De fapt e plină de necunvântătoare.manechine 1 Cel puțin nu pe limba noastră. OMG? Contează ce limbaj folosesc atâta timp cât se înțeleg? Un borcan cu ciorbiță face minuni la biceps. Suntem manechine, care atunci când nu mai suntem privite și nu ne mai interesează să pozăm cu țoale pe noi că vindem haina, sutem la fel. Suntem din acelasi aliaj aranjat diferit și aranjați în locurile noastre.

Deci de unde mai găsesc balerini ca ăștia?

 

 

 

Cu-Cu

14 May 2015

Voi stiati ca cica niste cercetatori britanici au facut un studiu si ta-dam ….penisul zambeste?!

Nu, baieti, nu va uitati in pantaloni acum ca sa vedeti daca asa e. Ca cine stie, daca va si face cu ochiul cu subinteles? Sursa? Libertatea.ro

 

 

Am timp, unde pula mea e timpul?!

7 July 2014

Mă gândeam la mine. Mă gândesc la mine. M-am conștientizat. Eu sunt eu. Eu trebuie să fac ceva cu mine. Pentru mine. Să trăiesc. Să exist. Să mă bucur de timp. Am timp berechet acum. Oare? Da. Nu mai lucrez. Nu mai merg la birou. Am terminat cu corporațiile. Ocupația actuală? Mă cac pe mine de frică! 

Pe zi ce trece sunt mai paralizată. Ce dracu fac? De ce să mă apuc? Ce să fac? Cum? Încotro? Să plec din țară să spăl vase? Unde e orgoliul meu? Unde sunt visele mele? Erau ale mele? Linișteeeee! O iau razna. Și nu pot să  mă adun. Sunt undeva jos, sunt o flegmă căzută din spațiu. Și mi-am adus aminte că era o perioadă când refulam dracii corporatiști aici. Aș putea să refulez și acum chinurile de a lua viața de la capat, nu? Numai că parcă nu mai e atât de fun …. de fapt e fun …că atunci când mă apucă un râs nervos nu mă mai opresc. Asta dacă reușesc să plâng și să nu mai țin în mine.

Unde pula mea e timpul?  Sunt în contratimp. Aș vrea să pun degetul pe secundă și să o opresc. Să mă adun. O secundă. Atât vreau. Mă perpelesc între cu ce plătesc chiria, m-aș apuca de o afacere, dar ce?  și ce pula mea fac eu? Aș urla. Aș urla ziua în amiaza mare când ies să plimb câinele, aș urla după-amiaza când mă bag la metrou și stau înghesuită în miros de excel și corporații, aș urla seara când pot să mă culc când vreau eu că nu trebuie să mă mai  trezesc dimineață.

Am timp să merg la piață. Am timp să mă văd cu prietenii. Mare parte dintre ei sunt la muncă deci tot în funcție de programul lor se fac și ieșelile. Și nu oricum. Că acum nu mai am bani, deci nu ne mai vedem oriunde. Sau cu durere de portofel.

Am timp să fac curat. Și e curat! Am timp să o ard aiurea, fără grabă. Am timp să mă uit la filme. Am timp să mai și creez. Am timp să prelucrez, să decupez pozele și să le pun pe fb și pe blog. Am timp să mă îngrijorez. De ce nu comandă lumea. Ce fac greșit? Fac urât? Păi de ce să mai continui atunci dacă nu place? Mai bine mă duc în Africa? Cum? Am timp să caut. Am timp să-mi fac griji și să pierd timpul panicată. Că sunt terifiată.

Și a mai trecut o zi. Ce pula mea am făcut azi? Ce pot să fac mâine? Cum mă adun? Sunt blocată precum acul de la secundar al unui ceas care rămâne fără baterie. Și bat pasul pe loc. Și timpul trece. Și trebuie să plătesc chiria. Și telefonul. Și clabul. Și să mănânc. Și să trăiesc. Și să nu-mi mai fie frică.