Posted tagged ‘review’

The Danish Girl

6 March 2016

Hai să-l văd și pe ăsta. Că și așa nu m-am mai uitat de ceva vreme la un film. Din diverse surse … amici, colegi, prieteni cică e bun. Subiect interesant. Ca să nu o lungesc, prezentarea pe IMDb.

Introducere, prezentare personaje și apoi dintr-o dată omul ăla pune mâna pe o pereche de ștrampeni și se schimbă ceva în el. Nu discut subiectul. E bazat pe o poveste reală. Sunt convinsă că în realitate lucrurile au fost mult mai profunde.

Dar mă gândeam la nevasta-sa aia. Ce o fi fost în realitate în sufletul ei? Pe bune? Cum e să aflii că iubirea vieții tale nu e de fapt. Că dacă până acum te regula, acum vrea să aibe păsă? E un alt om care a stat ascuns până atunci. Viața ta unde e? Cum e? Nimic nu mai e la fel. Mie personal mi se pare incredibil. Adică, fata aia în film, doar s-a abținut să verse niște lacrimi. Niciun fel de exteriorizare, nimic? Adică să nu-ți vină să spargi vesela? Nu vorbesc de personajul lui. Parcă acolo se vede un fel se zvâc de suferință. Mă gândeam cum poți să fii calmă în astfel de situații, să îți vezi în continuare de ale tale, să creezi, să faci expoziții. Mă raportez la mine. Nu am trăit chiar degeaba până acum, dar când e vorba de relații, le-am avut și eu pe ale mele .. intru în depresie, nu dorm, nu mănânc, nu creez, abia mă târăsc prin viață. Ce putere să ai să stai lângă omul de lână tine fără să-ți vină dracii, fără să urli. Organizezi expoziții, îți vezi de tablouri și barbati-tu îți poartă hainele. Și tu te uiți cu ochi mari la el.  Nu e o judecată la adresa subiectului ci doar a ecranizarii, a personajelor în viziunea lor artistică… Cred că sunt eu colerică. Sau defectă. Sau ecranizarea proastă. Și totuși a luat un Oscar.

Pentru cine nu l-a văzut se găsește pe online subitrat. Cu un search pe sfântul Google îl găsiți.

BestFest 2011

2 July 2011

Mda…îmi era tare dor de muzică live. Și țineam morțiș să ajung la Skunk Anansie.

Părere generală după o zi de festival? Conceptul pare ideal, organizarea mai avea de muncă.

Începem cu transportul. După ce te bați să urci în autobuz la Aviatorilor, te trezești în câmp după vreo juma’ de oră.  Și o iei la pas. Pe zi e frumos. Stânga grâu, dreapta grâu, lac, bălți. Verdeață, gârneață.  Noaptea la întoarcere e mai interesant pe beznă.  Și la așteptat autobuze. Până și broaștele din lac parcă râdeau de noi. Mi s-a părut că locurile alea de parcare au fost insuficiente. Mașini parcate pe peste tot. Care pe unde au apucat.

Campusul propriu zis: cât vezi cu ochii. Doar ești în câmp! Evident, până să intri, țiganii cu acareturi la vânzare. Localnicii intrau moca pe bază de buletin. De menționat că erau numai de-aștia tuciurii care intrau pe porțile alea speciale.

În interior scene, buticuri, zone împărție pe genuri: Expirat, Goblin, Art craft, bâlci de țoale (!), carusel, corturi cu dj. Mi s-a părut o combinație colorată pentru a atrage cât mai multă lume. În unele corturi muzica house era atât de tare că se auzea chiar și în fața scenelor în care se cânta live. Fum de grătare și duhoare de mici. Bude insuficiente și neutilizabile după ceva timp.

Omul cu șobolani, Toulouse Lautrec, Coma, Niște Baieți (deși nu apăreau niciun afiș), Butterflies in my stomach câteva din trupele noastre din prima zi a festivalului. Scenele în schimb jalnic de “goale” amenajate. O perdea pe fundal, boxe și ceva lumini. Parcă ar fi fost o scenă de teatru, nu de festival!

         

Skunk Anansie….încă mă gândesc ce epitet să folosesc! Energie, zgomot, demență, nebunie. O voce incredibilă. Energie fantastică o oră și jumătate, mii de oameni in extaz. Aruncat în public, mers pe umerii spectatorilor, sărituri pe scenă…Mda, incredibil. Chiar ei au afirmat că nu le vine să creadă că  concertează de 17 ani împreună și e prima dată când vin la noi.

Video Skunk Anansie de la Best Fest 2011 gasiți după cum urmează: Charlie big patato, Because of you, Hedonism, Weak (As I am), You saved me, Little Baby Swastikkka, Little Baby Swastikkka final, My ugly boy, Tear the place up & Skunk heads