Pinguin + Gâză = Pinguin cu muște-n cap

Prin asfalt prăfuit mă poartă pașii. În sfârșit picioarele gândesc fără mine. Mă poartă pe unde vor ele, când au chef. Mâinile în sfârșit adună ce flori vor ele, nasul adulmecă ce miresme vrea el, urechile aud doar ce vor ele să audă, iar ochii privesc dincolo de ceea ce vor să vadă. Nu mai caută răspunsuri, nu mai caută alți pași, nu mai privesc în gol.

Azi mi-a intrat în ochi o gâză. O musculiță. Băga-mi-aș mi-am zis și primul impuls a fost să mă frec la ochi. De ce? De ce să nu o las să trăiască? În mine, prin mine. Ce dacă era dezorientată, amețită, dărâmată? Poate așa și-a găsit culcușul. La umbra pleoapelor, unde-și potolește foamea cu gheață și setea cu lacrimi. Unde nu ajunge furtuna, vântul, praful. O simbioză perfectă. O protejez ca să-mi împrumute aripile ei. Dar dacă rămâne fără aripi nu moare? Dacă-i iau aripile nu o să mai fie musculiță? Ba da și chiar mai mult, o să devină o zână. O să crească cu mine, prin mine. O să mă învețe să zbor și să mă ascund de praful de stele.

Uneori o iau razna

Uneori aș vrea să scriu până nu mai am cerneală.
Uneori aș vrea să merg până rămân fără bocanci.
Uneori aș vrea să închid ochii strâns și să privesc cât mai adânc în mine.
Uneori aș vrea să deschid ochii larg și să cuprind toată lumea cu privirea.
Uneori aș vrea să mă usuc și să renasc ca o floare.
Uneori aș vrea să acult. Să înțeleg șoaptele.
Uneori aș vrea să zbor.
Uneori aș vrea să nu exist.
Uneori aș vrea să nu mai simt.
Uneori aș vrea să simt tot.
Uneori aș vrea să țip până rămân fără glas.
Uneori aș vrea să mușc să rup din carne.
Uneori …. pentru că e uneori..
Uneori aș vrea să rămână uneori, pentru că
Uneori o iau razna.

Pentru că tot timpul aș vrea….

Constatare

Aseară m-am înatâlnit cu un foarte bun  prieten plecat pe meleaguri străineze. Foarte frumos! Bere, râuri de bere, fum de ţigară, muzică bună, amintiri, râsete, povestiri. Nimic care să vă intereseze!

Dar, ce m-a marcat  –  a fost faptul că acest om, care mă cunoaşte foarte bine de când eram o mogâldeaţă, a rezumat într-o frază tot timpul trecut: “ochii tăi nu mai au aceleaşi sclipiri vesele de odinioară!” Şi câtă dreptate are! Pentru că mă cunoaşte, pentru că mă cunosc…ştiu că o parte din mine a fost ucisă…. 

Şi să trăncăneşti aiurea că oamenii nu se mai schimbă!