Pinguin + Gâză = Pinguin cu muște-n cap

Prin asfalt prăfuit mă poartă pașii. În sfârșit picioarele gândesc fără mine. Mă poartă pe unde vor ele, când au chef. Mâinile în sfârșit adună ce flori vor ele, nasul adulmecă ce miresme vrea el, urechile aud doar ce vor ele să audă, iar ochii privesc dincolo de ceea ce vor să vadă. Nu mai caută răspunsuri, nu mai caută alți pași, nu mai privesc în gol.

Azi mi-a intrat în ochi o gâză. O musculiță. Băga-mi-aș mi-am zis și primul impuls a fost să mă frec la ochi. De ce? De ce să nu o las să trăiască? În mine, prin mine. Ce dacă era dezorientată, amețită, dărâmată? Poate așa și-a găsit culcușul. La umbra pleoapelor, unde-și potolește foamea cu gheață și setea cu lacrimi. Unde nu ajunge furtuna, vântul, praful. O simbioză perfectă. O protejez ca să-mi împrumute aripile ei. Dar dacă rămâne fără aripi nu moare? Dacă-i iau aripile nu o să mai fie musculiță? Ba da și chiar mai mult, o să devină o zână. O să crească cu mine, prin mine. O să mă învețe să zbor și să mă ascund de praful de stele.

Explore posts in the same categories: Pinguin aberant

Tags: aripi, balarii, gaza, musculita, ochi, pinguin, Pinguin aberant, plictis, viata, zana

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.