Posted tagged ‘concert anathema’

Concert Anathema

20 November 2010

Deci tremur. Deci încă nu mi-am revenit. Am plâns, am dansat, am urlat…. Murisem și am înviat. Sfinte Sisoie, cum pot să sune!!!

Și deci organizare românească: intrarea cică permisă de la ora șase. Pe naiba. Că la șapte juma’ când mi-am dat jos curu din taxi un mare puhoi de roackeri cuminți la coadă la intrare. Adică o mare coadă. Apoi altă coadă la gardebobă și apoi dă-i  cu coate și pardon până la bar pentru o suzetă de bere și apoi iar dă-i cu coate și pardon în direcția scenă. Până unde s-a putut. Și pe la opt ce să vezi? Apar niște omii să monteze instrumentele! În timp record cu tot cu probe că la ora nouă Anathema a ridicat ropote de urlete, aplauze și au ținut-o așa două ore! Două ore de Anathema live. Dar scuzabilă întârzierea: au condus 18 ore direct. Scuzabilă prin prestanță.

Încă tremur. Nu mai aud bine cu urechea stângă, am răgușit, nu-mi mai simt gâtul. Piese de ultimul album (câteva) și în rest muuult Anathema vechi. The old Anathema.

În weekend o să-mi fac timp să pun și pozele și filmările de la concert.

Sfinte Sisoie, cum poate să sune ….

Și în curând și video la: Thin Air (part1), Thin Air (part2), Summer Night Horizon, Everything, Angels Among Us, Forgotten Hopes, A Natural Disaster, Empty, Lost Control, Judegement și Flying.

Update poze:

Random

16 November 2010

Aș putea să scriu despre cuțite. Despre ace. În sânge. Prin vene.

Aș putea să scriu despre tânăra gaură neagă. O adolescentă fugită de acasă de la 50 de milioane de ani lumină de Pământ.

Aș putea să scriu despre cai verzi pe pereți și cucuie în frunte.

Aș putea să scriu despre mine. La ce bun?

Dar nu pot să încropesc nimic. Degetele sunt țepene pe tastatură, gândurile o iau razna, se scurg pe sub unghii pe litere dar nu pot să țin pasul cu ele.

Dar, reminder două evenimente:

– Miercuri ultimul concert Grimus pe 2010. În Club A.

– Vineri concert Anathema. În Silver Church.

Mereu.

Concert Anathema

25 October 2010

I-am văzut astă vară la Tuborg Green Fest (în ziua cu Rammstei). Ți se ridică părul pe oase și-ți vine să scrijelești bolovani!

Acum revin, într-un cadru ceva mai intim la Arenele Romane pe 19 noiembrie. La 70 de lei biletul luat până pe 9 noiembrie e pomană curată!

Așa ceva nu se ratează! Info aici.

Și aș fi în stare să pun toate melodiile lor aici la cât mă obsedează muzica lor!