Nuuuuu!

M-am întors în țară. De ce dracu am facut asta? De ce naibii nu am rămas acolo?

Și-mi beau cafeaua, mă uit pe geam la bulevardul pulii de București jegos, m-a luat o depresie crâncenă și mă întreb de ce dracului m-am întors în țară?

La ce?

Veste bună!

Băi, na, cum să vă spun, aşa să uruuuu în gura mare: INTRU ÎN CONCEDIU!

Mă duc să-mi scufund cracii în mări albastre şi să-mi prăjesc penele. Să-mi odihnesc creierii, să-mi amorţesc neuronii cu beutură şi să-mi clătesc ochii cu locuri noi.

Nu-mi iau laptop, nu-mi iau telefon. E singura bucurie a umilului angajat care-şi freacă coatele pe la birouri. Bine, şi pauzele de cafea şi ieşirile de după muncă şi frecatul pe mess….

Vestea bună pentru voi este că nu vă mai intoxic cu bălăriile mele!

Pe curând!

Soluții anticriză – cu iarba în tălpi

Cred că sictirul ăla de luni mi-a rămas în oase. Că parcă nu se mai prinde nimic de mine. Îmi vâjie capul de idei, gânduri, teorii și teoreme. Cel mai tare îmi vâjie doar la gândul că în curând o să-mi bag picioarele în tabelașe, telefoane, mailuri, situații, probleme, șefi, ședințe și tot tacâmul. O să fiu doar eu, cu mine, cu somnul meu permanent, cu fumul de țigară între buze, cu cerul cu mii de stele deasupra capului și cu iarba în tălpi.

Și deunăzi, vorbeam cu un prieten la o bericioaică după o zi futută de muncă tocmai despre această libertate, îngrădită de lege, pentru cei ce-și tocesc mințile și coatele și mă rog, cei care muncesc legal, frumos, că statul s-a gândit așa, după ce bagi un an întreg ca berilă, cinci zile pe săptămână, minim, subliniez minim opt ore pe zi, să-ți dea 21 de zile de concediu. Și cu cât bagi mai mult, dovedit prin cârca de bani pe care o virezi la stat, legal, cu carte de muncă, să-ți mai dea așa câte o zi în plus la vechime, la condiții de muncă, la diverse evenimente fericite sau nu. Deci la cele 2080 ore lucrate / an, revin 168 de ore libere/concediu de 21 de zile. Cu alte cuvinte, pentru fiecare apropape 13 zile lucrate, beneficiezi de o zi de concediu.

Pare echitabil? Poate nu, când lucrezi opt, noua, zece ore pe zi, și mă refer să lucrezi, nu să freci mangeanul degeaba, când faci cam în medie vreo două ore pe drum, fie că le faci plin de spume cu mașina, sau leșinat prin mijloacele de transport în comun, când munca ta este comensurabilă atât în calitate, rezultate, cifre dar și în cantitate, când nervii sunt întinși pe sârmă și nu mai ai ficat care ți-e mâncat de toți balaurii, când nu apuci să vezi că au înflorit copacii că deja a dat prima ninsoare!

Și babele o să sară repede cu gura că pentru asta esti plătit.  Da neică. Suntem plătiți pentru ceea ce facem, dar în țărișoara asta beată de-a binelea, conducătorii noștri iubiți, au vacanță parlamentară de aproape două luni, sărbători care pentru ei încep cu o lună mai devreme și se termina cu o lună după, prezentă în instituții după cum vrea mușchiul lor, ca să nu mai vorbesc de toate beneficiile.

Și cu toate astea, cu mulți băgători de cărbune pe foc pentru binele țării, prin fabrici, uzine, corporații etc, tot noi suferim de o criză acutizată, panicată și hrănită de mai sus respectabilii menționați, care până acum s-au bălăcărit prin media care, cine, ce și a cui e vina și cine ar trebui să facă ceva, până s-au câcâit să redacteze niște rânduri cu soluțiile lor anticriză.

Și așa unii se fac că muncesc, unii muncesc pe rupte, unii mai trag chiului, iar eu o să fiu cu iarba în tălpi.

Sictir de luni, cu gândul la Editors

Azi e o zi de căcat. Din toate punctele de vedere. Vrea careva să ştie de ce? Că mi-am vărsat cafeaua pe mine de la prima oră şi mai am şi vreo două întâlniri, că e luni, că mai e puţin şi intru în concediu (e groaznică perioada ante şi post concediu….că bagi ca berilă să laşi totul în ordine şi apoi trebuie să recuperezi ce s-a adunat pe perioada vacanţei), că m-a enervat o ţigancă de la prima oră, că m-am trezit de dimineaţă, că am sictirul cât casa.

Dar, mi-aş dori ca fiecare luni a saptămânii să fie ca duminica de ieri: trezit la prânz, frecat menta / motanul / telecomanda, tăiat frunză la câini, văzut concert Editors. Şi aici vrioam să ajung. Deşi mă apucase spumele la un moment dat (ca de altfel ca pe toată lumea) că am stat cam vreo două ore jumate ca papagalii  – de menţionat fără bere, că organizatorii or fi crezut că suntem la tip top minitop şi ne-au ţinut cu ceiuţ Lipton, Pepsi şi derivate -miresicile Editors care s-au lăsat aşteptate peste orice limită a răbdării (ca nu au mai cântat nici AB 4),  şi-au luat revanşa cu o oră juma de cântări. Şi cântări. Şi nu am cuvinte.

Mai jos o mostră de aseară. Later edit: am schimbat videoclipul, că am găsit unul mult mai reprezentativ pentru concertul de aseară. Melodia din deschidere.

Și ultimele două melodii de final

Şi aşa se aud live…bine e de la un concert Glastonbury..dar ca idee…pe o scenă adevărată şi cu un public pe măsură (nu ca la noi – la Teatru de Vară Herastrău cu 1500 de spectatori)

Cu creierii-n vacanţă

Vacanţa e întipărită în mintea multora ca fiind perioada din an în care poţi să faci orice. În exces. Să manânci mai mult, să bei mai mult, să fuţi mai mult, să pierzi nopţile, să dormi mai mult. Lucruri pe care de altfel poţi să le faci şi în viaţa de zi cu zi, doar că există anumite restricţii de timp şi de conştiintă. Adică nu în exces.

Am obosit. De tot ce e în jurul meu. De căldură, de muncă, de bere, de oameni, de mine. Îmi iau concediu. Parţial. Doar mintal. Că fizic tot o să fiu prezentă la frecat degete pe tastatură. Sunt curioasă dacă observă careva lipsa mea de reacţie, dezinteresul şi ruperea de pulă de muncă. Sunt curioasă dacă îi pasă cuiva dacă mă lovesc  aiurea de  oameni pe stradă sau dacă calc pe picioare prin autobuze. Sunt curioasă dacă observă careva că beau o bere fără să o savurez, dacă sunt prezentă fără a fi prezentă. Sunt curioasă dacă observă careva nivelul de nesimţire pe care-l pot atinge. Sunt curioasă cum reacţioneză cei din jurul meu dacă mă port ca o piţi. Sunt curioasă de multe lucruri..dar îmi iau concediu. Nu o să mai fiu eu. O să încerc că fiu altfel. Şi o să vă mai povestesc de reacţiile sau lipsa lor vis a vis de concediul meu!

Piţi corpo s-a întors din concediu!

Cu lacrimi de crocodil ne-a anunţat săptămâna trecută că pleacă în concediu. Azi s-a întors. Destinaţia nu a fost chiar pe gustul ei…un oraş din Europa fără ieşire la mare – piţi la Viena.

–          Ia zi fată, cum a fost în concediu?  Începură să curgă întrebările prin birou…

–          Păi fată (adresare generală către toată populaţia open space-ului)  frumos şi scump. Scump rău!

–          Adică?

–          Păi o amărâtă de salată e undeva la treij’de euro!

–          Şi ce ai văzut…cum ţi s-a părut oraşul…

–          Păi…nu am avut timp să văd tot…că am fost o zi la Prater dar nu am făcut cine ştie ce că mai mult am stat la coadă, o zi la Shonbrunn – ce tâmpenie, mori de cald înauntru, te uiţi la toate picturile alea care sunt la fel, aglomerat, la  şi în rest am fost la şoping. Magazine pe mai multe etaje. Era unul care cred că avea un milion de perechi de pantofi, şi haine multe, multe haine cât vedeai cu ochii. Numai pe un etaj cred că am stat juma de zi!

–          Dar  Catedrala Sfântul Ştefan ai văzut-o?

–          Da, frumos şi erau nişte buticuri pe acolo cu de toate. Şi mi-am făcut poze în vitrină la Louise Vuilton. Şi toate gagicile pe stradă aveau genţi şi pantofi de la Prada şi Dior din ultima colecţie. Acum nu ştiu dacă erau fake-uri (feicuri pe româneşte). Vreţi să vă arăt poze?

–          Lăsaţi…am puţină treabă acum.

–          Dar tot aş vrea să merg şi în Grecia sau în Turcia anul asta…

Aşa înţeleg unii (unele) concediul prin marile oraşe…muzee scumpe (cum să dau zece euro pe intrare?), scopul este de cele mai multe ori shoping-ul, de aceea perioada este corelată cu cea a reducerilor. Nu le pasă de ce văd în jurul lor decât dacă are sigla unui magazin. Brand. Că se poartă, şi cum dracu să se întoarcă fata din concediu de la Viena fără o nouă garderobă? Fără să povestească de magazinele preaminunate, de centrele comerciale superbe…care dacă ar exista şi pe la noi…, că în rest habar n-are ce e biserica aia mare din centru pe lângă care a trecut, ce e cu palatul ăla în care s-a plictisit, că sunt atât de multe alte locuri frumoase şi interesante de văzut şi că tot mai bine e la mare..la străini unde-i plini de români şi-şi poate etala costumul de baie luat la reduceri de la Parndorf (dar pe care zice că a dat trei sute de euro la nu-ştiu-eu ce firmă).

Superficialitatea este atât de mare că uneori mă întreb oare ce au în cap astfel de oameni. Oare când va ajunge la bătrâneţe şi va povesti nepoţilor de viaţa ei…bunico şi ce făceai matale în concedii? Shoping, puiul lu’ buni!