Posted tagged ‘copilarie’

Io te-am făcut, io te omor

22 July 2012

Altfel. Da. Altfel. N-aș numi-o piesă de teatru. Ci poveste. Povestire. Între pereții Lente, cu fluturași pe tavan și lumină diafană. Ni s-a spus o poveste. Sau mai bine  zis, ni s-a citit o poveste. Cuminți, cufundați în fotoliile noastre, am ascultat povestea de viata a Andreei.  Jurnalul copilăriei și al adolescenței până-n negura unui moment din prezentul prezent  presărat pe alocuri cu gândurile, stările, emoțiile trăite. Interesant e că deși titlul face referire directă la statutul de părinte autoritar, simțirile cele mai personale sunt expuse ca o proiecție în relația de cuplu.

Povestea reală cuprinde și înfiripă cu trăirile fiecăruia. Cu amitirile fiecăruia. Plăcute sau nu, dureroase sau nu, cu regrete sau nu, un experiment subtil psihologic de aduceri aminte și de așternere pe coli a acelor cuvinte ce probabil nu le rostim cu voce tare.

După 15 ani

29 May 2011

Am fost fascinată în copilărie de Sailor Moon, de Lidia în jurul lumii, de Captain Planet, de Arabela. Ce aveau în comun? Superputeri! Îmi imaginam că undeva în mine stă ascunsă o astfel de putere și credeam că dacă închid ochii și-mi doresc destul de tare o să am și eu o superputere.

După 15 ani am revăzut Sailor Moon. Mi-am dat seama acum că toate gagicile alea sunt la fel, doar diferă culoarea părului, că muzica e oribilă, că efectele sonore sunt chiar enervante. După 15 ani mi-am dat seama că încă mai vreau să am superputeri, doar că acum motivele sunt altele. Încă sunt un copil. Un copil mare. Doar că m-am camumflat într-un pinguin.

Gooo….planet!

8 March 2011

Primit de la Evergreen leapșă. Să vă povestesc și vouă ce visam să devin în copilărie când voi crește mare.

În primul rând, ăsta e un exercițiu de memorie. De aduceri aminte. Și ori nu-mi doream nimic, ori am uitat cu desăvârșire ce planuri aveam pe atunci. Singura constantă era dorința mea de a pleca dintr-un oraș sufocant. Cât mai departe. Scăparea era facultatea. Mi-am dorit Cluj, mi-am dorit multe, dar mare lucru nu s-a ales. Am ajuns la Capitală. Și totuși nu de aici se dă ora exactă.

Așadar, revenind la copilărie. Îmi amintesc de Sandy Belle și Lydia în jurul lumii. Visam de fiecare dată că sunt una dintre fete. Visam cu ochii deschiși la aventuri, la puteri supranaturale. Îmi amintesc de Captain Planet. De când mă știu mi-am dorit să pot zbura.  Și m-am făcut mare și zbor. Doar în vis.

Mi-am mai dorit la un moment dat să mă fac avocat. Dar după ce am fost într-o sală de judecată și am nimerit la un proces între doi tărani care se judecau pentru faptul că unul mutase gardul un metru pe pământul celuilalt m-am lecuit.

Mi-am dorit să am un bar. Un pub. Momentan sunt în stadiul în care frecventez barurile altora fără speranțe prea apropiate de îndeplinire a visului.

Visele sunt frumoase. Ne ajută să supraviețuim. Să ne agățăm de iluzii și să ne luptăm dacă ne dorim cu adevărat. Dar visele nu se împlinesc de fiecare dată. Nu toate. Dar ce ne-am face fără vise?

Și pentru că e leapșă…merge mai departe…la toată lumea!