Posted tagged ‘carte’

Tonomatul de la metrou

14 November 2013

Azi am văzut și eu tonomatul de cărți de la metrou. Piața Victoriei.

tonomat victoriei

Cică e de ceva timp acolo. Mea culpa, eu nu l-am văzut până acum.  Și cică n-ar fi singurul. Ar avea niște frățiori prin alte stații de metrou. De apreciat inițiativa.

Titluri precum “Să înțelegem esența leadershipului prin literatură”/ “Comunicarea cu oamenii dificili” /”Cum să ne creștem copii” par potrivite pentru cei care flosesc de cel puțin de două ori pe zi ruta spre / dinspre Pipera.

Prețuri: începand de la câțiva covrigi până la câteva merdenele!

Și de o mie de ori mai sănătos decât cipsuri și cola!

Soț și soție

15 April 2012

“[…] Mă duc direct sub duș, ca și când m-aș fi întors dintr-o călătorie lungă și obositoare, murdară din cap până-n picioare, umplu cada cu apă și mă cufund în ea [….] Eu îmi aplec capul și îl cufund în adâncurile căzii, o bogăție fără margini, aș putea să nu-mi mai ridic capul, să îmi boicotez plămânii, să îmi ignor dorința trupului de a simți următoarea gură de aer, aceasta este prima dorință, mai puternică decât dorința pentru orice bărbat, dorința de a respira, fără a te aștepta la nimic în schimb, să trăiești pentru a respira, nu pentru a iubi, nu pentru a crește copii, nu pentru a reuși, nu pentru a atinge țeluri deosebite. Îmi ridic capul deasupra apei și inspir lung, cuprinsă deodată de fericire, sorbind aerul umed. Îmbătată îmi ridic unul dintre picioare și îl privesc iertător, cinci degete scurte și împrăștiate neglijent se bucură să-mi întâlnească fața, este fericirea unirii dintre începutul și sfârșitul trupului meu, asta este tot ce mi-a rămas, doar un trup căruia îi place să respire, dar tot restul îmi este permis, iar asta nu se va schimba în niciun fel dacă un bărbat sau altul m-a iubit, m-a părăsit, fiindcă pământul abia simte pașii care îl calcă, fiind aplecat doar asupra celor care se nasc înăuntrul său […. ] ale uscăturilor dornice să se unească din nou.”

“[….] Un val de milă mă inundă, când zăcuse aici bolnav și chinuit, nu reușise să-mi stârnească mila, iar acum, când este sănătos, îndepărtând-se  de mine pe picioarele lui puternice, cu o altă femeie lângă el, mă inundă mila, îi văd inima încercând să se detensioneze, un pod prea îngust între două râuri din ce în ce mai depărtate, până ce rămășițele sale vor fi înghițite de vârtejul zgomotos, iar vina se va arunca asupra lui asemenea unui leu înfometat, mușcând cu toată gura din festinul acesta regal care i se pregătea, lăsând în urmă doar rămășițe dezamăgite, o amintire supărătoare a ceea ce a fost și nu va mai fi niciodată. Ai vrut să trăiești pentru a fi iubit, ai vrut să trăiești în pace, dar cu cât continui să fugi mai departe, cu atât vei fi mai neliniștit, nu vei fi decât un prizoner fugar, numai dacă îți vei înfrunta gardianul vei putea fi fericit sau nefericit, dar nefericirea sau fericirea îți vor aparține ție, nu-i vor aparține lui Noga, nici mie, eu am ieșit deja din peisaj, nici măcar vârful piciorului meu nu îl mai atinge. Deodată începe să-mi fie milă și de Zahara, ține în mâinile ei rămășițele lui regat distrus, dar deocamdată nu știe, cine sunt eu să o acuz [….]”

Fragmentele de mai sus sunt razele de soare care lumineză cerul întunecat al vieții de cuplu, mariajul, femeia și bărbatul, prezentate prin ochii femeii care se trezește în disperarea eșecului mariajului, al iubirii, al vieții sigure și ordonate. Refuzul acceptării, furia, ura, învinovățirea, speranțe deșarte, agățarea cu disperare de o iluzie, cruzimea realității, durerea, frica de necunoscut și de singurătate, depresia, luciditatea împăcării cu noi înșine, recunoașterea greșelilor și a adevărului vieții pe care-l ascundem noi înșine pentru a ne simți cât mai bine și găsirea puterii de a merge mai departe. O carte care îi poate speria pe cei care cred <că lor nu li spoate întîmpla nimic>, sau poate cauza accese de râs celor care nu au trăit o relație de cuplu, o carte care îi poate alina pe cei care au trecut printr-o astfel de experiență. O carte care te face să simți trăirile personajelor, care te face sa te opreși ca sa tragi o gură de aer din viață înainte de a purcede iar alaturi de personaje la lupta din viață. O carte dincolo de Soț și Soție. De Zeruya Shalev.

P.S: Mulțumesc L pentru carte.

Dama cu camelii

27 October 2010

De Alexandre Dumas fiul. Deci da. Numai ce am terminat de citit cartea. Deci nu. Așa ceva nu există. Dar e atât de real.

Spicuiam pe net după păreri, opinii … bla bla-uri. Dar nu am văzut ca nimeni să treacă de condiția de prosituată a personajului principal.

Este un roman fără vârstă fără epocă, făra timp. Este un roman al iubirii, al condiției umane. Pe lângă principiile de moralitate precum ale unui manual de bune maniere, povestea de dragoste se poate regăsi la fel de bine și acum o mie de ani și se poate regăsi și peste încă cinci sute. Un el și o ea. O societate care-i condamnă, care-i etichetează, care-i arată cu degetul. Dar pentru a depăși limitele unui timp, personajele sunt creionate atât de constrastant, oferindu-le condiții atât de diferite, încât ideea de bază a romanului pe care o intuiești, o știi și o trăiești cu fiecare rând nu face decât să te cuprindă atât de tare că nu-ți mai vine să lași cartea din mână, dar în același timp să dai cu ea de toți pereții.

Un roman care arată dura și crunta realitate că uneori dragostea nu e suficientă. Că există multe ale lucruri mai mari sau mai mici care pot distruge un univers. Și parcă nu era suficientă moartea visului lor, autorul interconectează foarte profund detaliile prin care moartea dragostei duce implicit și la moartea unuia dintre personaje. În cazul de față al celui mai puțin cast, al celui care nu s-a aliniat moralității societății.

M-a deprimat. Nasol …

Senzații

2 September 2010

Precum acea carte care te ține cu sufletul la gură, precum acea carte care te face să râzi și să plângi, la care stai relaxat și încordat, acea carte a vieții pe care nu a scris-o nimeni. Pentru că fiecare are altă poveste. Alt început și alt final. Pentru că fiecare filă e albă. E scrisă cu sufletul pe măsură ce o parcurgi. Și nimeni nu o mai poate citi după tine. Pentru că pentru restul ar fi doar o poveste pe care nu o văd.

Precum acele raze de soare care-ți încălzesc obrajii într-o dimineață mohorâtă. Acele raze care te luminează doar pe tine, pentru că restul nu le văd.

Precum acel obraz vânăt și suflet mâncat de carii. Precum acel topor pe care-l porți în spate și pe care nu ți-l scoate nimeni.

Precum cea mai dulce oboseală care  ți-a cuprins trupul. Ca și cum ai sta în timp ce mergi. Ca și cum ar da o mașină peste tine și nu reactionezi.

Luni de fiere – Pascal Bruckner

17 May 2010

Am aflat de la Strumfiţa de combinaţia aia de pe site-ul buybooks. Şi chiar mi-a prins bine să scriu şi eu ceva mai … serios. Despre cărţi.

Mi-a fost destul de dificil să aleg cartea despre care să fac recenzia. Nu sunt nici critic literar, nici expert sunt doar o persoană care citește cam tot ce-i pică-n mână. Beletristică. Și uneori ambalaje. Și mailurile. Și câteva bloguri dragi mie.

Dar revenind la subiect, una din cărțile care mi-a plăcut la nebunie și m-a impresionat peste măsură a fost „ Luni de fiere” a lui Pascal Bruckner. O carte destul de controversată din multe puncte de vedere, o carte pe care mulți au abandonat-o în prima jumătate, scârbiți de descrierile sexuale mult prea explicite și mult prea pudice pentru ei.

 Este genul de poveste în poveste. Nu aș spune că e doar povestea unui cuplu, este povestea a două cupluri, într-o antiteză perfecta, diametral opuse din toate punctele de vedere și care se cunosc întâmplător și accidental la bordul unui pachebot cu destinația Istambul de unde fiecare și-ar fi urmat drumul. Însă viețile lor iau o altă întorsătură, după ce Beatrice, profesoara fadă și ștearsă o găseste pe Rebecca, femeia fatală, într-o toaletă aproape leșinată de la prea mult hașiș. Didier, soțul lui Beatrice face o pasiune bolnăvicioasă pentru aceasta și mânat de dorința fantastică  obsesiv confundată cu iubirea, printr-un șiretlic al cuplului Rebecca – Franz, ajunge să fie unicul spectator al istorisilor lui Franț, istorisiri în cele mai intime detalii ale vieții de cuplu.

Nu aș detalia foarte mult firul narativ. Îl las spre a fi descoperit sau redescoperit după caz. De ce mi-a plăcut cartea? De ce nu o consider scârboasă ci genială? Pentru că mă regăsesc în fiecare personaj, pentru că dincolo de multă sexualitate explicita, de fetișuri, suntem noi. Toate recenziile fac referire la criza  cuplului modern. Ce înseamna cuplu modern? Este modern să nu mai existe tabu-ul? Este modern sexul care implică orice altă poziţie decât cea a misionarului? Cartea este de fapt povestea oamenilor, a iubirii, a cuplurilor, a relațiilor, a sentimentelor, a deciziilor, a regretelor, a finalului, a consecintelor. Cartea ne expune direct, dur, fără ocolișuri, aproape obligându-ne să înghițim evidentul din viața noastră. Ceea ce e normal pentru unii, este anormal pentru alții. Ceea ce ne dorim nu este și ceea ce vrem. Vrem ceea ce nu putem să avem. Și nu vedem ceea ce avem. Monotonie, iubire, aparență, schimbare.  Nu este o carte grețoasă. Nu e o carte siropoasă. Nici porcoasă. Nici pe departe.

Cartea trebuie citită și înțeleasă dincolo de randurile negru pe alb. Dacă ne rezumăm doar la citit fără a înțelege, o veți lăsa dezgustați.

Este o carte genială. Este anatomia la propriu și la figurat a cuplurilor. A femeii și a bărbatului. A extremelor.  A iubirii. Și tocmai asta o face atât de genială. Pentru că trăim cu toții luni de fiere. Dar cât de amară e “fierea” fiecăruia?

Leapşa cu cărţile

13 January 2010

MTC Sol a dat în cărţi şi i-a ieşit că trebuie să-mi paseze o leapşă. Asta e. Şi a mai dat el în cărţi şi cică-s îndrăgostită. Aşa zice lumea. Hmm…oare de ce? Da nu s-a gândit nimeni că poate am câştigat la loto? Sau mi-au mărit salariu? Sau poate mai am puţin de trăit şi trebuie să mă bucur de timpul rămas? Cred că nu…

Revin la Leapşă. Lungă şi plictisitoare.

1.Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?

Mi-e mai la îndemână îndoitul paginilor. Colţul de sus. Dacă printr-o minune cartea are semn de carte, îl folosesc, dar nu renunţ nici la colţişorul îndoit, colţişor pe care ulterior îl îndrept. Că nu-mi doresc mături în bibliotecă.

2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi, dacă da, care a fost aceasta?

Să-mi fie ruşine, dar nu-mi amintesc ultima carte primită.

3. Citiţi în baie?

Da. Dar în general Caţavencu, reviste şi în cazuri extreme ambalaje de OB-uri şi orice altceva e la îndemână.

4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi, dacă da, care ar fi fost aceasta?

De mult mă gândesc să scriu o carte. De fapt o variantă ar fi publicarea poeziilor din adolescenţă, iar altă variantă ar fi să-mi aştern pe hârtie visele (cele nocturne). Probabil ar ieşi un SF de succes, dacă m-aş şi monta să scriu.

5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?

Care colecţii? Se face referire la cărţile date la diverse ziare? Alea nu-s colecţii. Colecţii gaseşti rar, la prea puţini oameni, cu cărţi adunate de-a lungul vremii, cărţi prăfuite, ingălbenite şi miros puternic de hârtie, nu cele frumos cartonate si nedeschise.

6. Care este cartea preferată?

Chiar nu mi-am făcut un top. Există cărţi care m-au impresionat, în care m-am regasit, cărţi care m-au fascinat, care m-au întristat, care m-au amuzat. Aş putea spune că m-au impresionat Luni de Fiere a lui Pascal Bruckner, Pe culmile disperării a lui Emil Cioran, Portretul lui Dorian Gray a lui Oscar Wild şi Crimele familiei Borgia – Michel Zevaco ( citita în clasa a – V – a)

7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?

Cred că mi-ar plăcea să recitesc unele cărţi, dar setea de altele noi nu-mi dă timp.
8. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?

Nu pot să mă hătărăsc. Eliade? Kafka?

9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?

Dacă am cu cine şi am dispoziţia necesară, pot sta ore întregi la discuţii despre cărţi. Este foarte interesant mai ales că părerile pot fi atât de diferite sau de asemănătoare!

10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?

Motive? Ce aiurea sună! În general dispoziţia, starea de oboseală… adică Kant pe o oboseală şi concentrare minimă nu poate fi citit, dar te poţi delecta pe Rodica Ojog Braşoveanu.

11. Care credeţi că este o lectură “obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie să o citească?

Băi, ce m-am plictisit de întrebările astea … nu există lecturi obligatorii.

12. Care este locul preferat pentru lectură?

N-am. Pot să citesc într-un picior dacă am chef.

13. Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?

Depinde. Pot să citesc în autobuz cu căştile pe urechi la maxim, pot să citesc la mare, la munte, acasă în linişte sau pe muzică de bormaşină.

14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?

Nope. După ce că stau mai toată ziua cu nasu-n calculator!

15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?

Tot ce pică la mână. Evident, în limita timpului şi a dispoziţiei.

16. O carte este pentru mine… Cum aţi descrie o carte?

Un univers născut în scopul de a deschide noi universuri. Reale sau fantastice.

Gata. Băi, nu nu-mi mai daţi chestii kilometrice! Da nu mă las. O dau Strumfitei, lui Saturnian (că e la început de drum…să prindă rost de scris) şi lui Evergreen. Şi atât, că-mi fac duşmani!