Posted tagged ‘blog’

Sau cum e aia cu câcat la cap?

25 September 2015

“Tu spui că-ţi place ploaia, dar când plouă deschizi umbrela, spui că iubeşti soarele, dar când el străluceşte alergi la umbră, spui că iubeşti vântul, dar când începe să sufle închizi geamurile. De aceea mi-e mie teamă când îmi spui că mă iubeşti! Viaţa e un drum lung, cu multe indicatoare. Aşa că, atunci când goneşti prin ea, nu-ţi complica mintea; eliberează-te de ură, de răutate, de gelozii! Nu-ţi îngropa gândurile! Transformă-ţi viziunea în realitate! Trezeşte-te şi trăieşte!

Adevărul este că toţi te vor răni. Trebuie doar să-i găseşti pe cei pentru care merită să suferi.”

Bob Marley
(6 februarie 1945 – 11 mai 1981)

Articol preluat de pe Webcultura.

 

Trecut – Prezent – Și ce-o mai fi

25 April 2014

Aproape că uitasem parola de la blog de când nu am mai intrat aici. Mi se cam făcuse dor de el….

Și ieri, mi-a trimis cineva un articol pe FB. Ăsta. Și m-am umplut de spume instant. Și așa sunt cam labilă psihic zilele astea …. Intenția celui care mi-a dat linkul a fost bună, însă a dat cu bâta-n baltă.

Păi de ce? Pentru că nu-mi plac poveștile astea frumoase și ideale atât de departe de realitate  și care se întâmplă la o mie de ani! Nu am nimic cu fata aia. Nici nu o cunosc. Nu pot decât să mă bucur pentru ea. Nu o invidiez. Pentru că fiecare are calea lui. Dar povești ca ale ei sunt singulare.  Aș fi vrut să aud povești reale. Povești văzute dar care rămân ascunse sau mor odată cu visele.  Ca pentru următorul nebun care vrea să se lase de job să facă stele verzi pe pereți să vada că nu umblă câinii cu covrigi in coadă.  Cred că depinde și de la ce nivel te rupi. Pentru mine ruptura a fost zdravănă. Și contrar ce spune fata aia, nu ai cum să nu te gândești ce o să mănânci mâine sau cu ce plătești chiria. Că nu o să ai altă sursă de venit. Și credeți-mă pe cuvânt că visele nu prea țin de foame. Acum să nu mă cac pe mine, că am avut inspirația să agonisesc ceva de zile negre. Dar acum stau și mă întreb, dacă o țin tot așa, se termină și sacul ală. Și-apoi ce fac?

Am 31 de ani și de mai bine de două luni nu mai am job. Și am căzut de undeva de la un venit de vreo șapte salarii medii pe economie la …nimic. Sau aproape nimic. Că luna trecută am vândut două tricouri și am făcut profit de 200 ron! Am renunțat să fiu corporatistă ca să-mi urmez visul. Să pictez. Să desenez. Să fac tablouțe și tricoașe și bliz – blizuri. Și fac și asta.  Dar cel mai mult îmi ocupă alergătura. Fac campanii pe Fb să vadă lumea că exist și ce fac și ce aș putea face. Fac schițe și desene să-mi formez mâna și să mă deprind cu tehnici că nu am studii de specialiate, vorbesc cu toată lumea că poate -poate se duce vorba. Mă bag la concursuri și bag bani în campanii. Și nu pot să nu mă gândesc ce o să fac mai încolo. Acum știu cât costă pâinea și laptele și ridichiile și cum să mă învârt toată piața ca să le iau pe cele mai ieftine. Acum sunt atentă la cât cheltuiesc. Și la ce tai de pe listă. E cam aiurea. De multe lucruri nu avem nevoie. Dar ne-am obijnuit cu ele.

Să fii artist nu e ușor. Nu-s artist. Sunt o visătoare cu ochii deschiși care crede că poate să trăiască făcând ce-i place. Cu fiecare zi mă lupt să nu mă las doborâtă de realitate. Mă lupt să mai spun cuiva că pot face tricouri pictate manual și tablouri cu suflet. Mă lupt cu ulticaria ieșită pe sistem nervos care-mi spune să pun cv-ul iar la corporatie și visele care-mi spun să rezist că știam la ce mă bag și că arta cere timp. Dar facturile mele nu au timp. Chiria vine lună de lună.

Deocamdata mă lupt. Și nu cedez. Mai tai de pe listuța de cumpărături.

Dar dragilor, dacă nu aveți un back-up serios sau cineva care să vă susțină cât timp visați, pregătiți-vă să luați o gură zdravănă de realitate!

Că asta sunt:

https://www.facebook.com/formasiculoare

sau aici

http://formasiculoare.wordpress.com/

Logică de youtube

2 December 2012

Care o fi algoritmul de “suggested videos” pe youtube?

Să fie oare formula combinărilor?

Sau formula de recurență a aranjamentelor?

Orice formulă deja știută sau inventată de ei, pare-se că nu prea are logică:

Untitled

* Later edit:

Sugestiile youtube au fost pentru asta:

Pantofii

28 November 2012

Plouă. Plouă șiroaie. Se spală cerul. Râuri de ape curg pe străzi. Oamenii stau pitiți. Nici nu mai ies din case. Nu mai au curaj să-și poarte trupurile prin jegul cerului. Cei curajoși adoră fiecare picătură de apă, fiecare stop de ploaie pe trup ca o atingere divină. Într-o stație de autobuz, sub un adăpost mai mult de formă oamenii stau ciorchine îmbrățișați-n gânduri așteptând mijlocul de transport. Toți au fie pelerine, fie umbrele, fie cizme. Printre șiroaiele de la marginea străzii ies în evidență doi oameni. Ei nu ai nici pelerine, nici umbrele, nici cizme. Ei poartă pantofi. Eleganți, office, maro. Doi oameni care până acum câteva clipe poate nici nu se știau. Vine autobuzul. El spre îndreaptă spre mașină.

–          Stai!

Se auzi puternic în spatele lui. Bărbatul în pantofi maro se opri cu fața încă îndreptată spre mașină. Femeia încercă să facă doi pași spre el, dar se opri în mulțimea făcută ciorchine.

–          Scuze că te-am oprit. Acum ai pierdut și autobuzul. Îmi cer scuze.

Se auzi din nou vocea femeii calmă și caldă.

Lui nu-i venea să creadă urechilor. Era acea voce care-ți alintă sufletul, acea voce în care te pierzi. Rămăsese împietrit. Era vocea ei? Nu putea să se întoarcă. Era prins de ciorchinele de oameni dintre ei.

–          Nu-i nimic. O să mai vină altul.

Se gândea ce să zică. Nu știa ce. Îi era să nu pară prost dacă nu era ea, îi era teamă să nu pară penibil dacă era ea și el ezita în a o recunoaște.

–          Nici nu mă așteptam să te văd aici! Adăugă ea.

–          Scuze, am rămas blocat aici. Nici nu pot să mă întorc. Sunt un mare țăran, dar chiar nu pot să mă mișc.

–          Stai relaxat. Acum îmi dau seama că te-ai mai tuns! Și cât de dor mi-a fost de alunuița aia mică de pe ceafa ta!

Era clar. Era mut de uimire. Și dacă ar fi fost  singur și s-ar fi putut întoarce nu ar fi făcut-o. Cum să dea ochii cu ea? Cum?

–          Ha Ha! Râse el. Tu ce mai faci?

–          Așteptam autobuzul. Tu n-ai mai dat niciun semn de viață. Ai fugit mâncând pământul.

–          Ahhh, nu! Chiar mă grăbeam. Știi doar că eram atât de răvășit că nu aveam stare. Trebuia să fac ceva!

–          Și? Ai făcut ceva în privința asta? Ai fost la doctor?

–          Da. Da. Spuse el grăbit. Tu ce mai faci? Dornic să schimbe subiectul.

–          Sunt bine. Dar lasă asta. Zi ce ți-a zis doctorul. Ai ceva sau a fost un accident de nu ți s-a mai sculat?

Atunci i-a părut bine că nu o privea-n ochi. Că toți oamenii ciorchine erau între ei și că nu-i vedeau fața. Simți o ușoară bătaie de compasiune pe umăr. Compasiunea unui ciorchine.

–          Sunt bine. Normal că-s bine. Dar cum dracu să mi se mai scoale când te-am văzut goală cu trei țâțe și pulă?

Răspunsul unui client BRD

18 September 2012

Nu știu cât de <pe bune> este, dar zilele astea circulă pe mail, pare-se, răspunsul unui client “încântat” de comisioanele BRD.

Mai jos textul:

…………………….

E perfect ! Sa ne luati toti banii din cont ! Nesatulilor! O sa muncim pentru voi.
Sunteti multumiti? Mai vreti si ceva din casa?
Am 2 televizoare , am laptop , masina?
Va intereseaza ceva din toate astea?
Sa trimiteti dracu o masina sa mi le ia!!!! Am si pamant…. Aveti ceva camioane?
Luati ma tottttttt!!!! Dar tottttttttt!!!
Am grupa sanguina A2 …poate aveti dracu nevoie si de sange … moare unu dintre voi si nu are sange… luati de la mine…..Cacat va trebuie? Ca ma cac de 2 ori pe zi….. o vitanja la luna ar fi perfect !!! suport eu costurile !!! Si imi donez corpul la banca de organe… poate unu dintre voi crapa si are nevoie de ficat, inima ,, plaman,…. etc… luati de la mine…..!!!!! Sunt activ sexual … chiar hiper activ… daca aveti angajate nesatisfacute ,,, sau sefe… va dau eu km de p**a….. ca o am pe stoc!!!! ma uit la ea ca indienii la Gange…curge de nu se mai termina….. Astept si alte propuneri!!!! Luati ma tot… ma dar tot!!!  vreti loc de veci ? vi-l dau ma … dar sa va vad ca la Auschwitz pe toti … in groapa mea toata banca!!!! Jepatilor… cresteti ma comisioanele…..luati-ne ma pielea….Sa ma dati ma la stiri
SA   MA RECLAMATI MA!!!! FACETI MA CE VRETI VOI !!! DAR NU CU MINE MA…
ASTEPT PROPUNERI..
COMISIOANE ZERO PENTRU MINE!!!!
IA MAI DATI MA SI PREMII …IMBUIBATILOR….. ASA..APARENT ALEATOR….DATI MA LA TOTI ,… SA VA DUCETI SI VOI IN CAP….. PE MINE MA INTREBATI MA DACA SUNT DE ACORD CU CE FACETI VOI?
DACA EU VREU MA SA RENUNT LA VOI SI SA PRIMESC BANII IN PUINGA??
 IN PUNGI D-ALEA DE HARTIE… SUA IN  PLIC?
 CE MAI SUGETI MA VOI ATUNCI?

………………………………..

Păi nu-i așa?

Je vais bien, ne te’n fais pas

19 May 2012

E de la ploaie. Cu siguranță. Altfel nu-mi explic. Aș scrie. Am poftă să-mi pun degetele pe-o foaie, să las cerneala să se scurgă prin vene și să las cuvintele să se unduiască-n rânduri. Și ar trebui să-mi pun pofta-n cui. Se scurg norii. Stropii se unduiesc. Eu sunt în stare doar să-i privesc. Să simt ploaia care nu mă atinge. Să ating vântul.

Aș așeza cuvintele în același haos orânduit din mine. Le-aș înșirui în povești despre povești, despre omi, despre simțiri, despre stări, despre tot și de fapt despre nimic. E prea frig. Cerneala venelor îngheață-n încheieturi.

Degetele-mi miros a tutun și terebentină.

De după blog – incursiune în trecut, prezent și cam atât

22 December 2011

Acum câteva zile discutam cu cineva legat de bloguri. Și am ajuns la blogul meu.

Oricine ar da de blogul ăsta ar lua-o la fugă. Câcat, câcat, curve, nervi draci. …Mda, micul meu sac de box. Împărăția dracilor, refulărilor, micul colț cu nimic, despre nimic, despre orice. Oricum în ultima perioadă chinurile talentului m-au ținut ocupată și departe de pinguin. Am făcut forme prin culori, m-am relaxat, m-am enervat, am stricat și am meșterit chestii.

Îmi amintesc de primul desen, din clasa a-v-a, cu care cam câștigat mențiune la un concurs național. Tema a fost “1Decembrie”.     Apoi, singurul lucru care mi-a mai rămas din adolescență e o agenda măzgălită prin anul 2001.

Apoi iar pauză. Acum doi ani m-a lovit iar și m-am apucat direct de pictat pereți. 

Și de atunci, din ce în ce mai acut, de după blog, mă aventurez cu pensula pe pânze, coli, haine sau orice-mi pică-n mână. De după blog mă joc, mă prezint, mă ascund.

Și pe blog și de după blog sunt la fel. Prind formă și culoare pentru nu mai am aripi să pot zbura.

 

Pseudo Pinguinulfurios

11 November 2011

Și premiul pentru plagiatorul unui nume de blog merge la cel (cea) care și-a făcut blog pe blogspot cu numele de …. pinguinul furios!

Aha…. cineva foarte neinspirat, acușica în noiembrie, s-a gândit să-și facă blog și dintre toate numele din lume … l-a ales fix pe al meu.

Să mă simt copleșită că am parte de o asemenea “onoare” de a fi copiată (doar cu numele, pentru că restul pseudoblogului e sub orice critică) sau să mă apuce toți dracii și să-mi bag toate alea în gâtul acelui șnapan?

Vorba aia…noi să fim sănătoși!

Iuhuuuu

23 August 2011

Și am mers. Am mers. Am mers… Am văzut răsărituri, ploi, soare, clădiri, oameni. Am mers până m-au durut picioarele, până am rămas desculță și tot am mers. Am luptat prin tranșee, am înotat printre cadavre, am îndepărtat ceața de minciuni, am salvat lumea.   Și am ajuns. M-am oprit. De ce? Ce-i aici? Cum am ajuns aici? Trag aer în piept. Zâmbesc. Și o iau iar la mers. Agale, la pas, la fugă. Când mai repede, când mai încet. Mă opresc doar să mă hidratez, să culeg miresme și să scot două înjurături printre dinți. Nu mai vreau. Nu mă regăsesc. Mai am 35 de ani de muncă până ies la pensie. Nu că aș ajunge până acolo în ritmul ăsta. Am ficatul praf și venin în sânge. Plec. Mă retrag. Unde văd cu ochii.

Dar nu uitați: nu vă țineți bășinile. Ele urcă pe șina spinării până la cap și așa se nasc ideile de câcat. Și iubiți-vă. Că iluzia iubirii face bine. Nu plecați capul. Și scuipați cuvintele. Spuneți ce gândiți. Dacă nu, nu vă plângeți.

Cu bine!

Valoarea mea…

11 August 2011

Ce-am găsit…. am găsit că un post pe blogul meu valorează 196 ron!

Habar n-am ce-i cu site-ul ăsta, care e scopul… în fine, dar m-a amuzat teribil. Păi mai bine m-aș lăsa de job, că la valoarea asta, dacă aș scrie zilnic, aș câștiga 5880 ron! Nu-i nici mult, dar nici de colo. Și cel mai important ar fi că nu ar mai trebui să mă trezesc de dimineață :)) . Și mă întreb … dacă eu cu aberațiile mele pot căca atâția bani, blogerii ăia meseriași ai fi miliardari, nu? Dar cu toții vrem să fim niște modești. Și să nu mai mușcăm din strategiile de marketing, a la Moș Crăciun…