Posted tagged ‘bar’

Godot Cafe Teatru – doar de-i musai

24 July 2011

Pe Blănari. Îndată de Club A. N-ai cum să-l ratezi. De afară pare un magazin de costume de bal mascat . De vină sunt cele două manechine din vitrină îmbrăcate în stil medieval.    Intrăm. În anticameră, un domn, n-aș putea să zic dacă era ultra metrosexual sau gay sau ambele, ne întreabă politicos dacă avem rezervare. Mai să leșine când i-am zis că nu avem rezervare. Cum? Singurele locuri libere sunt la bar. No problemo! Merge. E chiar interesant să stai atârnache la bar.

Obișnuită cu beciuri obscure, se deschide în față o încăpere cu tavan înalt cu un cadelabru tronând chiar în mijloc. O scenă, un mini balcon, un pian într-un colt. Mese rotunde cu fotolii albe, scaune înalte la bar, tot albe și îngrozitor de incomode. O combinație de Silver Church, Club Prometheus, Ateneu și Teatru. Forfotă. Barmanii se loveau între ei. Ospătărițele păreau toate că-s în prima zi de muncă. Hostess-ul conducea oamenii cu rezervări la meselor lor.

Meniu stufos la băuturi. Și la prețuri. Pe cel de mâncare nu m-am uitat, dar am văzut ce cărau gagicile alea. Paste, salate și chestii de fițe.

     Pe noi ne-au mutat de vreo trei ori de pe-o latură pe alta a barului. Dacă nu țineam morțiș să vedem concertul Ada Milea, plecam de prima dată când ne-au rugat politicos să ne mutăm pe motiv mincions că e rezervat și acolo. S-o fi rezervat după ce nouă ne-au zis că e liber. În fine. Jumătate din plăcerea concertului a fost umbrită de scaunele incredibil de incomode. De senzația că arta poate fi fițoasă.

Una peste alta, Ada Milea rămâne genială!

Cât despre Godot Cafe Teatru: să vă duceți doar de-i musai, să vă faceți rezervare și să aveți bani la voi!

Gooo….planet!

8 March 2011

Primit de la Evergreen leapșă. Să vă povestesc și vouă ce visam să devin în copilărie când voi crește mare.

În primul rând, ăsta e un exercițiu de memorie. De aduceri aminte. Și ori nu-mi doream nimic, ori am uitat cu desăvârșire ce planuri aveam pe atunci. Singura constantă era dorința mea de a pleca dintr-un oraș sufocant. Cât mai departe. Scăparea era facultatea. Mi-am dorit Cluj, mi-am dorit multe, dar mare lucru nu s-a ales. Am ajuns la Capitală. Și totuși nu de aici se dă ora exactă.

Așadar, revenind la copilărie. Îmi amintesc de Sandy Belle și Lydia în jurul lumii. Visam de fiecare dată că sunt una dintre fete. Visam cu ochii deschiși la aventuri, la puteri supranaturale. Îmi amintesc de Captain Planet. De când mă știu mi-am dorit să pot zbura.  Și m-am făcut mare și zbor. Doar în vis.

Mi-am mai dorit la un moment dat să mă fac avocat. Dar după ce am fost într-o sală de judecată și am nimerit la un proces între doi tărani care se judecau pentru faptul că unul mutase gardul un metru pe pământul celuilalt m-am lecuit.

Mi-am dorit să am un bar. Un pub. Momentan sunt în stadiul în care frecventez barurile altora fără speranțe prea apropiate de îndeplinire a visului.

Visele sunt frumoase. Ne ajută să supraviețuim. Să ne agățăm de iluzii și să ne luptăm dacă ne dorim cu adevărat. Dar visele nu se împlinesc de fiecare dată. Nu toate. Dar ce ne-am face fără vise?

Și pentru că e leapșă…merge mai departe…la toată lumea!