Archive for the ‘Exista viata dincolo de Antarctica’ category

Un minut de refulare

25 September 2013

Mediu corporatist: Lumea e cu susu-n jos. Important e ce zici, nu ce gândești. Că nu contează ce gândești dacă nu pupi în cur. Și dacă nu pupi în cur, vai de curu’ tău! Aici lucrurile stau altfel. Răspunsuri cu “nu”  sau “nu știu” nu prea există.  Dacă spui nu …văleu.  Se spune  “ o să verific”, “fac imediat o analiză și revin”, “este în curs de…”, “déjà se ocupă  x”, “o să revin cu un răspuns pe mail”.

Limbajul lejer nu există pentru că duce a mahala. Se respectă  între ei. Ne futem cu Dex-ul cu alte cuvinte, deși e cel mai mic Dex al tuturor limbilor: Dex-ul corporatiștilor. Nu e mare diferență între politicieni și corporatiști. Spui fără a spune nimic, faci fără a fi responsabil de ceea ce faci pentru că mereu există altcineva de care depinzi, dar nimeni nu știe nimic pentru că, toată lumea verifică sau va face o analiză și o să revină cu un răspuns pe mail.

Cele mai hard cuvinte folosite-n fața publicului  sunt “dă-o dracului de treabă”, “panarama aia de raport” sau “muia aia aia de articol”. Și déjà la muie le ies ochii ca cepele din orbite.  Cu public restrîns, colegii de țigară care inspiră și ei aceeași suferință înghițită, colegii de birou, dar fără japița aia turnătoare și pupincuristă de față, sunt martorii unei avalanșe de înjurături și metafore, e vulcanul care explodează după ce taci si spui că o să revii cu un răspuns pe mail. Futu-i în gură de retarzi ordinari care se cacă pe ei că sunt buricul pământului și ei nu-s în stare să scrie un mail ci doar fowardează mai departe. Muieri frustrate de toate nereușitele lor persoanale și profesionale care se cred că le știu pe toate și te întreabă cum, n-ai fost la restaurantul ăla cu vită argentiniană? Făi muista dracului, prefer să bag o shaorma de la Dristor sau o merdenea decât să mă sparg în restaurante în care nu știi să numeri tacâmurile de la dreapta la stânga, nu cu vita argentiniană îmi arăt statutul. Și faptul că mănânci vită argentiniană și ai ultima fiță de televizor, nu te face mai bună sau mai deșteaptă, că până la urmă și tu te caci la wc si câcatul tău nu miroase a parfum! Ci doar bășinile din cap nu ți le scoate nimeni.

Și așa există sclavi ca noi, care tăcem ca să avem un loc de muncă să ne plătim chiriile  ca să vă facem curul mare și să vă dăm ifose-n carcasă.

Și gata!

Offret – Sacrificiul (1986)

11 August 2013

Imi era pofta de un film bun. Da’ bun. Un film care sa te lase inert pe canapea cu tigara arzand in mana, iar tu sa fii departe de fum. Si am mers la sigur: Tarkovski. Nu ai cum sa dai gres cu filmele lui.

Sacrificiul? Asteptarea? Rutina? Salvarea? Visul? Nebunia? Pasiunea? Reactia? Ce se schimba-n noi si reactionam in cele mai stranii moduri? Care e punctul de echilibru interior? Sinopsisuri gasiti ca e plin pe net, chiar daca unele sunt idioate, facute de omi care s-au uitat la trailer si au incercat sa incropeasca cateva randuri descriptive. E de fapt un film al monologului interior, spus cu voce tare sau infaptuit. E un ecou al vocilor, al trairilor, al depresiei al modului de gandire si rezultatul educatiei si cautarii de sine. E laitmotivul baietelului de 6 ani care nu vorbeste, caruia aproape nu se vede fata si care doarme la scenele dezlantuite ale adultilor. Copacul fara viata care deschide si inchide povestea familiei nefericite si macinata de pasiuni ascunse, legenda cu un alt final: copacul prinde viata prin vocea baiatului. Relatia inexistenta cu Dzeu, frica care il face pe om sa se roage si sa dea curs promisiunilor chiar daca lumeste este egala cu nebunia.

Personajele sunt simbolice si macinate de povesti ascunse: postasul care aduce vesti si nu e ceea ce te astepti sa para: e pasionat de Nietzsche, gandire filozofica, fost profesor de istorie. Sotia personajului principal  e indragostita pe ascuns de cel mai bun prieten sotului ei, dar prinsa intr-o casatorie datorita potentialului de actor extraordinar, acum plina de frustrarile renuntarii barbatului si a incapacitatii de a-l intelege, servitoarea care pare ca ar avea puteri mistice, de fapt un misticism atat de simplu si primar: sexul. Planurile nu deruta. Toate elementele se suprapun si explozeaza cu vestea unei catastrofe mondiale. Este catastrofa interioara, explozia interna al eului.

Un film incarcat si totusi atat de simplu. Terenul arid din jur, tropaitul pasilor, scartaitul podelor, te tin ancorat in lumea exterioara, pentru a te lasa sa te pierzi cu personajele in ecourile interioare

.

BRD tot mai simplu – și mai dublu

16 August 2012

În viață se spune că întotdeauna te întâlnești de două ori. Așa a fost și cu mine cu BRD. N-a fost dragoste la prima vedere. A fost o nevoie urgentă de credit. Și mi-am blestemat zilele până mi-am închis creditul și socotelile cu banca. Și cum de ce ți-e frică nu scapi, ca  nouă angajată la o mare corporație, iar dau nas în nas cu BRD: plata salariilor. Iar cont deschis, acum iar bătaie de cap să scap de ei.

Dar omii au aflat că există mail. Și acum dau mailuri disperate să mă duc să ridic nu știu ce câcat de card de la ei. O să le las câcatul să-l mănânce singuri. Dar cireașa de pe tort a venit cu mailul de mai jos de la serviciul vocalis. Nu știu exact ce face serviciu respectiv, știu doar că-l plăteam.

Pot să spun că mă bucură enorm că sunt un “stimat client” și că mă impresionează până la lacrimi dobitocenia lor. Puteți vedea cu ochiul vostru magic și singuri, orice comentariu cred că ar pieri pe lângă măiestria echipei BRD care s-a scremut destul de mult să încropească acest spam de doi bani:

Tot mai simplu. De la simplu la dublu! 

Ganduri Mono

15 July 2012

Adună-mi gândurile pierdute în ecou / Și închide-le bine să nu se audă din nou”

Soț și soție

15 April 2012

“[…] Mă duc direct sub duș, ca și când m-aș fi întors dintr-o călătorie lungă și obositoare, murdară din cap până-n picioare, umplu cada cu apă și mă cufund în ea [….] Eu îmi aplec capul și îl cufund în adâncurile căzii, o bogăție fără margini, aș putea să nu-mi mai ridic capul, să îmi boicotez plămânii, să îmi ignor dorința trupului de a simți următoarea gură de aer, aceasta este prima dorință, mai puternică decât dorința pentru orice bărbat, dorința de a respira, fără a te aștepta la nimic în schimb, să trăiești pentru a respira, nu pentru a iubi, nu pentru a crește copii, nu pentru a reuși, nu pentru a atinge țeluri deosebite. Îmi ridic capul deasupra apei și inspir lung, cuprinsă deodată de fericire, sorbind aerul umed. Îmbătată îmi ridic unul dintre picioare și îl privesc iertător, cinci degete scurte și împrăștiate neglijent se bucură să-mi întâlnească fața, este fericirea unirii dintre începutul și sfârșitul trupului meu, asta este tot ce mi-a rămas, doar un trup căruia îi place să respire, dar tot restul îmi este permis, iar asta nu se va schimba în niciun fel dacă un bărbat sau altul m-a iubit, m-a părăsit, fiindcă pământul abia simte pașii care îl calcă, fiind aplecat doar asupra celor care se nasc înăuntrul său […. ] ale uscăturilor dornice să se unească din nou.”

“[….] Un val de milă mă inundă, când zăcuse aici bolnav și chinuit, nu reușise să-mi stârnească mila, iar acum, când este sănătos, îndepărtând-se  de mine pe picioarele lui puternice, cu o altă femeie lângă el, mă inundă mila, îi văd inima încercând să se detensioneze, un pod prea îngust între două râuri din ce în ce mai depărtate, până ce rămășițele sale vor fi înghițite de vârtejul zgomotos, iar vina se va arunca asupra lui asemenea unui leu înfometat, mușcând cu toată gura din festinul acesta regal care i se pregătea, lăsând în urmă doar rămășițe dezamăgite, o amintire supărătoare a ceea ce a fost și nu va mai fi niciodată. Ai vrut să trăiești pentru a fi iubit, ai vrut să trăiești în pace, dar cu cât continui să fugi mai departe, cu atât vei fi mai neliniștit, nu vei fi decât un prizoner fugar, numai dacă îți vei înfrunta gardianul vei putea fi fericit sau nefericit, dar nefericirea sau fericirea îți vor aparține ție, nu-i vor aparține lui Noga, nici mie, eu am ieșit deja din peisaj, nici măcar vârful piciorului meu nu îl mai atinge. Deodată începe să-mi fie milă și de Zahara, ține în mâinile ei rămășițele lui regat distrus, dar deocamdată nu știe, cine sunt eu să o acuz [….]”

Fragmentele de mai sus sunt razele de soare care lumineză cerul întunecat al vieții de cuplu, mariajul, femeia și bărbatul, prezentate prin ochii femeii care se trezește în disperarea eșecului mariajului, al iubirii, al vieții sigure și ordonate. Refuzul acceptării, furia, ura, învinovățirea, speranțe deșarte, agățarea cu disperare de o iluzie, cruzimea realității, durerea, frica de necunoscut și de singurătate, depresia, luciditatea împăcării cu noi înșine, recunoașterea greșelilor și a adevărului vieții pe care-l ascundem noi înșine pentru a ne simți cât mai bine și găsirea puterii de a merge mai departe. O carte care îi poate speria pe cei care cred <că lor nu li spoate întîmpla nimic>, sau poate cauza accese de râs celor care nu au trăit o relație de cuplu, o carte care îi poate alina pe cei care au trecut printr-o astfel de experiență. O carte care te face să simți trăirile personajelor, care te face sa te opreși ca sa tragi o gură de aer din viață înainte de a purcede iar alaturi de personaje la lupta din viață. O carte dincolo de Soț și Soție. De Zeruya Shalev.

P.S: Mulțumesc L pentru carte.

De după blog – incursiune în trecut, prezent și cam atât

22 December 2011

Acum câteva zile discutam cu cineva legat de bloguri. Și am ajuns la blogul meu.

Oricine ar da de blogul ăsta ar lua-o la fugă. Câcat, câcat, curve, nervi draci. …Mda, micul meu sac de box. Împărăția dracilor, refulărilor, micul colț cu nimic, despre nimic, despre orice. Oricum în ultima perioadă chinurile talentului m-au ținut ocupată și departe de pinguin. Am făcut forme prin culori, m-am relaxat, m-am enervat, am stricat și am meșterit chestii.

Îmi amintesc de primul desen, din clasa a-v-a, cu care cam câștigat mențiune la un concurs național. Tema a fost “1Decembrie”.     Apoi, singurul lucru care mi-a mai rămas din adolescență e o agenda măzgălită prin anul 2001.

Apoi iar pauză. Acum doi ani m-a lovit iar și m-am apucat direct de pictat pereți. 

Și de atunci, din ce în ce mai acut, de după blog, mă aventurez cu pensula pe pânze, coli, haine sau orice-mi pică-n mână. De după blog mă joc, mă prezint, mă ascund.

Și pe blog și de după blog sunt la fel. Prind formă și culoare pentru nu mai am aripi să pot zbura.

 

First Day

20 October 2011

O schimbare face bine. Da, face bine! Schimbare de decor, de frizură, de pulă, fiecare după posibilități. Un schimb de priviri, de cuvinte, de bilețele, de sms-uri…

Dependența rutinei ucide. Schimbarea bulversează și trasează noi drumuri. Drumuri neștiute, pe alocuri întunecate, anevoioase, drumuri încântătoare, vii.

Culorile umplu pânza. Penelul exprimă. Fumul de țigară umple aerul și muzica inundă timpanele.

Și te trezești de dimineață. Deschizi ochii-ncercănați, te uiți la ceas, te întorci pe partea cealaltă și te cuibărești. După un somn bun, liniștit life’s fucking good! Zâmbești. E soare. De ce să irosești o zi așa frumoasă?

Închis pentru inventar

19 October 2011

Inventar. Cu toții îl facem. Vrând nevrând. Conștient sau nu. Și anul acesta am decis ca inventarul să aibe loc fix azi, nu cum se obișnuiește în noaptea de petrecanie dintre ani.

Păi să vedem ce am realizat anul acesta. Oficial, potrivit codului de conduită socială nu am realizat nimic. Unii ar putea zice că la vârsta mea sunt o mare ratată. Că n-am nimic. N-am casă, n-am masă, n-am plozi, n-am pirostriile puse. Ce-am făcut până acum? Nimic. Am spart semințe la meciuri și filme, am fumat 56725147 țigări, am băut niște cisterne de alcool, am crescut vânzările la farmacia din colț pe Nurofen. Am pierdut nopțile prin bodegi, mi-am futut icrele pe la corporatiști, din când în când am mai făcut curat prin casă, am pus flori în ghivece, o dată am reușit chiar să spăl geamurile. Nu sunt nici mai bogată, nici mai săracă, nici mai deșteaptă și sper că nici mai tâmpă.

Ar trebui să trag linie? Să văd unde mă situez pe o scară de valori impusă de societate? La ce mi-ar folosi? M-ar motiva să-mi iau casă și masă? Să torn doi plozi doar ca să fiu în rând cu lumea? Nu. M-ar ajuta să știu încotro mă îndrept? Aș înnebuni dacă aș ști ce mă așteaptă.  Sunt în derivă.  Mă izbesc de coloanele societății, de limitele gândirii înguste, mă ciocnesc de necunoscute. Pic și mă adun. Răbufnesc și mă calmez. Simt și trăiesc. Trăiesc și nu simt nimic.

Cum a ieșit inventarul? Am de recuperat pierderi? De compensat? Am câștiguri necontabilizate? N-am nimic. Mă am pe mine. Am ce am în jur. Ce pot să aleg și ce nu. Declar inventarul închis. Neconcludent. Se va repeta ……  la un moment dat.

Viață-n viață

16 October 2011

Cum stăteam eu așa gata-gata să pun geană peste geană, Ghiță al meu s-a apucat de scormonit prin materia cenușie. Și a scos el la iveală că de fapt, nu trăim o viață. Trăim mai multe vieți. Si alea în etape: copil, adolescent, matur, bătrân. Doar viețile sunt diferite. Purtăm cu noi dintr-o viață-n alta rămășițele vieții anterioare. Purtăm sechelele copilăriei, frustrările adolescenței, bucuriile și eșecurile, iubirile și deziluziiile. Și-n fiecare viață avem parte de oameni noi: colegi de generală, colegi de facultate, de pe la joburi, iubiți, amanți, prieteni. Prea puțini ne însoțesc prin vieți. Pentru că-și au propriile vieți. Cărăm cu noi bagaje. Și împovărați, învățăm să mai renunțăm la cele care ne îngreunează prea tare. Renunțăm la principii, la clișee, la vise. Mințim sau ne mințim? Ajungem ceea ce urâm mai mult. Când devenim ipocriți? Când renunțăm la oamenii de lângă noi? Când trecem în altă viață?

Yah, baby

9 October 2011

Fast + Furious = Whatever Works with wheels

De ascultat de dimineață.