Io te-am făcut, io te omor
Altfel. Da. Altfel. N-aș numi-o piesă de teatru. Ci poveste. Povestire. Între pereții Lente, cu fluturași pe tavan și lumină diafană. Ni s-a spus o poveste. Sau mai bine zis, ni s-a citit o poveste. Cuminți, cufundați în fotoliile noastre, am ascultat povestea de viata a Andreei. Jurnalul copilăriei și al adolescenței până-n negura unui moment din prezentul prezent presărat pe alocuri cu gândurile, stările, emoțiile trăite. Interesant e că deși titlul face referire directă la statutul de părinte autoritar, simțirile cele mai personale sunt expuse ca o proiecție în relația de cuplu.
Povestea reală cuprinde și înfiripă cu trăirile fiecăruia. Cu amitirile fiecăruia. Plăcute sau nu, dureroase sau nu, cu regrete sau nu, un experiment subtil psihologic de aduceri aminte și de așternere pe coli a acelor cuvinte ce probabil nu le rostim cu voce tare.
Explore posts in the same categories: EvenimenteTags: actori, amintiri, Bucuresti, copilarie, experiment, io te-am facut io te omor, lente, lente cafea, oameni, parinti, poveste, recenzie, teatru, viata
You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.
31 July 2012 at 10:12
Frumos, imi aduce aminte de aceleasi vorbe pe care mi le-a spus si mama cand s-a suparat rau pe mine