Io te-am făcut, io te omor

Altfel. Da. Altfel. N-aș numi-o piesă de teatru. Ci poveste. Povestire. Între pereții Lente, cu fluturași pe tavan și lumină diafană. Ni s-a spus o poveste. Sau mai bine  zis, ni s-a citit o poveste. Cuminți, cufundați în fotoliile noastre, am ascultat povestea de viata a Andreei.  Jurnalul copilăriei și al adolescenței până-n negura unui moment din prezentul prezent  presărat pe alocuri cu gândurile, stările, emoțiile trăite. Interesant e că deși titlul face referire directă la statutul de părinte autoritar, simțirile cele mai personale sunt expuse ca o proiecție în relația de cuplu.

Povestea reală cuprinde și înfiripă cu trăirile fiecăruia. Cu amitirile fiecăruia. Plăcute sau nu, dureroase sau nu, cu regrete sau nu, un experiment subtil psihologic de aduceri aminte și de așternere pe coli a acelor cuvinte ce probabil nu le rostim cu voce tare.

Explore posts in the same categories: Evenimente

Tags: actori, amintiri, Bucuresti, copilarie, experiment, io te-am facut io te omor, lente, lente cafea, oameni, parinti, poveste, recenzie, teatru, viata

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.