Muzici și concerte

Devorez muzica live. Muzică bună. Temenul ăsta de “bună” e foarte subiectiv, dar în același timp muzica bună e cea care trezește o stare, care exprimă ceva. Unii ar zice că și hip-hop-ul e așa, și maneaua, dar revin la termenul de subiectiv.

Zilele aste se desfășoară Festivalul Club A în centrul vechi și derăpănat bucureștean. Inițiativă de apreciat. Cu handmade-uri, cu kitsch-uri, cu bere la pahar și lume. Lume în trecere, lume ieșită la promenadă, lume, lume.   Am apucat de i-am văzut pe băieții de la Urma – frumos, frumos ca de fiecare dată – și i-am auzit pe cei de la Trupa Veche. Asta că rodeam la un covrig pe o bordură, că  altfel, Trupă sau Veche sau repertoriul lor nu prea l-aș băga la muzică bună. Subiectiv.

 Dar un gen aparte, denumit neo și dark folk spre psihedelic l-am experimentat cu Kentin Jivek – în We Singing Colors vineri seara în Club Control. Cu prea puțini oameni interesați, cam deprimant pentru o vineri noapte, dar cu o voce intersantă și cu o performanță ca și pentru o sală plină. Video aici și aici.

În schimb, americanii de la Arms & Sleepers și suedezii de la Jeniferever m-au mișcat până la ultima celulă.   Un electro post rock ambiental al celor doi băieți de la Arms & Sleepers, un cadru întunecos, în care doar auzul era singurul simț existent ce cuprindea și reda sevrajul unei muzici, o combinație de instrumental ambiental, jazz, trip-hop, scratches presărate pe alocuri cu voce.

Înregistrări aici, aici, aici și aici.

Jeniferever, cu un stil aparte, cu iz a la Robert James Smith dar cu un instrumental puternic încât ai senzația de dulcea durere a unei muzici ce pătrunde în coaste, își face loc și și se cuibărește acolo. Subiectiv.

         

Mai multe poze pe FB.

Advertisements
Explore posts in the same categories: Evenimente

Tags: , , , , , , , , , ,

You can comment below, or link to this permanent URL from your own site.

One Comment on “Muzici și concerte”

  1. maia_home Says:

    Mi-a placut mult OCS !


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: