Sunt milioane de clipe adunate și pierdute, sunt milioane de vorbe șoptite și neauzite, sunt milioane de fulgi topiți, sunt milioane de raze și umbre . Trăiesc și mor prin milioane de pori, adun și dau drumul. Sunt actorul principal în propria-mi piesă de teatru, sunt libelula prinsă între palme, sunt apa și aerul din juru-mi, sunt nămolul și noxele dinăuntru-mi.    Sunt rotocoalele de fum din țigara de după, sunt veninul din sânge, sunt viața din vene. Sunt suma permutărilor a tot ceea ce fac, ce simt, ce zic. Sunt minusul matricelor a tot ceea ce nu fac, ce nu simt, ce nu zic. Sunt monstrul din coșmaruri și zâna din vise. Sunt Pinguina, Pinguinulfurios, Adriana, sunt…..
Poti sa-mi dai ce nume vrei tu, poti sa-mi spui cum vrei. Eu sunt eu.

Ne luăm adio și ne ridicăm. Primăvara a venit mai devreme. Astenie. Hai să sărbătorim astenia!

Oricine ar da de blogul ăsta ar lua-o la fugă. Câcat, câcat, curve, nervi draci. …Mda, micul meu sac de box. Împărăția dracilor, refulărilor, micul colț cu nimic, despre nimic, despre orice. Oricum în ultima perioadă chinurile talentului m-au ținut ocupată și departe de pinguin. Am făcut forme prin culori, m-am relaxat, m-am enervat, am stricat și am meșterit chestii.

Îmi amintesc de primul desen, din clasa a-v-a, cu care cam câștigat mențiune la un concurs național. Tema a fost “1Decembrie”.     Apoi, singurul lucru care mi-a mai rămas din adolescență e o agenda măzgălită prin anul 2001.

Apoi iar pauză. Acum doi ani m-a lovit iar și m-am apucat direct de pictat pereți. 

Și de atunci, din ce în ce mai acut, de după blog, mă aventurez cu pensula pe pânze, coli, haine sau orice-mi pică-n mână. De după blog mă joc, mă prezint, mă ascund.

Și pe blog și de după blog sunt la fel. Prind formă și culoare pentru nu mai am aripi să pot zbura.

Tărtăcuță ăsta, cu nume de puță, ușor oligofren și nea’ Primaru’ Negoiță puternic sub efectul laxativelor, tăiat de călduri și transpirat, deschis la guler gata – gata să se cace pe binele cetățenilor, parcă ar ieși din poză să ne zică cât e bine le e lor și cât de fraieri suntem noi.

Or fi și oameni care o duc bine, care au câștigat licitațiile cu primăria, care papă bugete, pe principiul știm că se fură, dar măcar se vede că face ceva.  Iarba-i verde, panseluțele-s panseluțe, bordurile-s borduri, parcurile-s parcuri, iubim și câinii vagabonzi, colcăie șobolanii sub noi.

Ne plângem de milă că suntem o nație de câcat, pentru că doar asta știm să facem. Și să mai murim de ciudă pe capra vecinului, să ne văităm că ne cade drobul de sare-n cap și oricât s-ar căra soarele cu găleata-n casă, tot întuneric e.

Da, sectorul 3 se schimbă, noi ne schimbăm, năravul ba. Oare fântânile alea câți bani spală ele? Mai contează? Vorba aia, măcar se vede că face ceva. E bine. Cetățenii sunt informați și consultați. Și împroșcați cu câcat. Întotdeauna în bine.

Obsesiv pe repeat

Am avut o zi de câcat.

Aha…. cineva foarte neinspirat, acușica în noiembrie, s-a gândit să-și facă blog și dintre toate numele din lume … l-a ales fix pe al meu.

Să mă simt copleșită că am parte de o asemenea “onoare” de a fi copiată (doar cu numele, pentru că restul pseudoblogului e sub orice critică) sau să mă apuce toți dracii și să-mi bag toate alea în gâtul acelui șnapan?

Vorba aia…noi să fim sănătoși!

My prrrrrrecious! E un gollum a cărui led sclipicește-n noapte șoptind… «pâs pâs, deschide-mă, deschide-mă ai un mail! Uită-te! Uită-te!»

Pot să vă zic că e un telefon foarte rezistent la șocuri și nu zgârâie parchetul.

Și într-una din zilele în care trona bosumflat cu fața-n podea, am băgat de seamă că pe spate era însemnat. Curve. Trăiască! Pentru toate curvele de oameni care-și fut nervii prin birouri obscure cu geamuri mari de sticlă, aer condiționat și multe neoane!

Iubirea este pentru 2 persoane, doar 2 persoane….dar tot timpul se găsește câte o curvă care nu știe să numere.

M-a bușit râsul. Că normal, tot timpul dăm vina pe curvele alea afurisite, matracucile naibii. Care-s strâmbe, grase, proaste, nașpete… și numai epitete la adresa lor.

Câtă vrajbă pentr-o pulă! Bărbații în trecut se luptau să-și apere țărâna, femeile și acum se luptă pentru pulă. Dar curvele din noi ce dracu fac? Noi de câte ori am fost curvele care nu știau să numere?

Da’ n-am recunoaște nici în ruptul capului…