Astenie

A mai trecut o zi. Aproape o săptămână, un deceniu, trei, un secol. Toate-s vechi și nouă-s toate. Suntem construiți atât de diferit. Reacționăm atât de diferit. Căutăm și nu știm ce, iar atunci când găsim acel ceva ce pare că s-ar potrivi îl strivim și fugim mâncând pământul pentru ca apoi să ne plângem de milă. Proiectăm pe oameni propriile iluzii și dorințe. Ne schimbăm. Iluziile sunt aceleași, dar ele nu se mai potrivesc schimbării. Iluzia creează fixație. Nu se modelează după timp și trup. Stagnează, se usucă și moare. Și suferim. Vrem dar nu știm să cerem. Pentru că de fapt nu știm ce vrem. Și cu pula-n trânsa și cu sufletu-n rai zice o vorbă. Ori e alb, ori e negru. Gri e compromis. Vrem să suferim. Sărbătorim Revelionul. Ce e de sărbătorit? Cred că e singura necunoscută, singura trecere pe care omenirea o sărbătorește cu atâta exces de fast. De ce? Pentru că se trece în noul an? Pentru că mergem după un anume calendar? Eu l-aș prefera pe cel egiptean dacă tot am adus vorba. Sărbătorim trecerea dintre ani. Ne punem dorințe și ne facem urări. Motiv de chefuială cu mult fast. Sărbătorim nunțile. Atâta vâlvă, atâtea urări, motiv de chefuială. Sărbătorim zilele de naștere ale noastre și ale celor din jur, a personajelor fictive like Gizăz, Cuvioși și Sfinți obscuri. Sărbătorim chiar și morții – cea a lui Gizăz e cea mai fastuoasă iar a celor care au fost printre noi în schimb cu mare solemnitate. Sărbătorim plecări, veniri, reușite, eșecuri. Propun să sărbătorim solstițiile, mareele, ploaia, vântul, ciripitul păsărelelor, târâșul râmei pe sub pământ.

Ne luăm adio și ne ridicăm. Primăvara a venit mai devreme. Astenie. Hai să sărbătorim astenia!

Explore posts in the same categories: Uncategorized